StiripesurseDiasporaVaccinul Pfizer/BioNtech a fost aprobat pentru adolescenţii din UK

Vaccinul Pfizer/BioNtech a fost aprobat pentru adolescenţii din UK

Publicat:

Agenţia pentru medicamente din Marea Britanie a extins joi autorizaţia de utilizare a vaccinului anti-COVID19 de la Pfizer/BioNtech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, după o “examinare riguroasă privind siguranţa sa”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Am analizat cu atenţie datele din studiile clinice la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani şi am ajuns la concluzia că vaccinul anti-COVID19 de la Pfizer/BioNTech este sigur şi eficient la această grupă de vârstă”, a declarat într-un comunicat directoarea generală a MHRA, June Raine, subliniind că “beneficiile acestui vaccin depăşesc toate riscurile”.

Citeşte şi: Washingtonul promite să susţină Israelul ‘INDIFERENT de guvern’ – Black News

Studiile, care au implicat 2.000 de copii din această grupă de vârstă, au arătat “că vaccinul a funcţionat la acelaşi nivel cu cel observat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani”, a explicat profesorul Munir Pirmohamed, preşedintele Comisiei pentru medicamente de uz uman, considerând “rezultatele extrem de pozitive”.

MHRA a afirmat că revine acum comisiei responsabile cu gestionarea vaccinării să decidă dacă această grupă de vârstă trebuie imunizată.


Ţara europeană cea mai afectată de pandemie, cu aproape 128.000 de decese asociate COVID-19, Marea Britanie a organizat o campanie de imunizare masivă de peste şase luni, care a permis vaccinarea completă (cu două doze) a jumătate din populaţia adultă a ţării (peste 26 de milioane de persoane) şi cu o doză a peste 75% dintre adulţi (sau aproape 40 de milioane de persoane).

Citeşte şi: Iranul NU mai are drept de vot la Adunarea Generală a ONU – Black News

Bazată pe alte trei vaccinuri, în plus faţă de Pfizer/BioNtech, campania britanică de vaccinare nu recomandă utilizarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta sub 30 de ani, după temeri legate de cazuri rare de tromboză.

După un lockdown lung şi strict pe perioada iernii, Marea Britanie a cunoscut o îmbunătăţire a situaţiei sanitare care i-a permis ridicarea restricţiilor, însă în prezent se confruntă cu o creştere a cazurilor, în mare parte pusă pe seama răspândirii variantei indiene a coronavirsului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.