StiripesurseSintezeDupă un an de pandemie, parada gay revine la Tel Aviv

După un an de pandemie, parada gay revine la Tel Aviv

Publicat:

Parada Gay din Tel Aviv, unul dintre cele mai renumite evenimente de acest tip din lume, cu sute de mii de participanţi, va avea loc la data de 25 iunie, după un an de absenţă din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni primăria oraşului israelian, informează AFP, potrivit agerpres.

Cunoscut drept cea mai mare Paradă Gay din Orientul Mijlociu, marşul a reunit în 2019 peste 250.000 de persoane, potrivit municipalităţii din Tel Aviv.

Citeşte şi: Liderul Boko Haram S-A SINUCIS – Black News

Anul acesta, Parada Gay va fi ”primul eveniment uriaş organizat la Tel Aviv de la sfârşitul crizei sanitare”, a precizat instituţia.

Oraşul, celebru pentru toleranţa faţă de comunitatea LGBTQ+ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer), primeşte în fiecare an în timpul acestui marş mii de turişti sosiţi pentru eveniment.


Cu toate acestea, Israelul, care a desfăşurat o campanie de vaccinare în masă şi a ridicat majoritatea restricţiilor sanitare pe teritoriul său, restricţionează în continuare sosirile străinilor în ţară, cu excepţia celor din motive familiale sau profesionale.

Autorităţile israeliene promovează evenimente precum ”Tel Aviv Pride” pentru a promova imaginea unei ţări care respectă diferenţele dintre oameni şi a încuraja turismul. Prima astfel de paradă din Tel Aviv a fost organizată în 1998.

Citeşte şi: Doi morţi şi cinci răniţi după explozia unei maşini-capcană în Libia (VIDEO) – Black News

Israelul este considerat un stat avansat în ceea ce priveşte vizibilitatea şi egalitatea pentru comunitatea LGBTQ+, inclusiv în instituţii precum armata. Căsătoria între persoane de acelaşi sex, fără a fi ilegală, nu este totuşi posibilă, din lipsa unei instituţii abilitate să o pronunţe, însă este recunoscută în cazul în care a fost încheiată în străinătate.

La data de 3 iunie, un eveniment ”Gay Pride” organizat la Ierusalim a reunit aproximativ 8.000 de persoane, sub supravegherea poliţiei ca urmare a ameninţărilor din partea extremiştilor, notează AFP. În 2015, Parada Gay din Ierusalim a fost îndoliată de moartea unei adolescente de 16 ani, înjunghiată mortal de un evreu ultra-ortodox homofob. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.