StiripesurseȘtirile zileiȘeful Pentagonului plasează contracararea activităţilor militare ale Chinei în centrul strategiei...

Șeful Pentagonului plasează contracararea activităţilor militare ale Chinei în centrul strategiei de apărare a SUA

Publicat:

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a emis, miercuri, o directivă clasificată care plasează contracararea activităţilor militare ale Chinei în centrul politicii de apărare a Statelor Unite, pe fondul tensiunilor bilaterale , informează mediafax.

“Directiva secretarului Apărării are rolul de a face ordine în Departamentul Apărării pentru a asigura că în topul priorităţilor sunt provocările generate de China”, a declarat un oficial de la Pentagon, potrivit CNBC.

Citește și: Captură-record de cocaină în Malta

“În mod clar, influenţa Chinei şi capabilităţile sale globale sunt importante din punctul de vedere al modernizării armatei şi al unora dintre relaţiile pe care le are în lume, iar noi am ţinut cont de aceste lucruri, fără însă a evalua politicile financiare şi economice”, a subliniat oficialul citat.

Directiva rămâne clasificată. “Acţiunile SUA vor stimula revitalizarea reţelei de aliaţi şi parteneri, vor consolida capabilităţile de disuasiune şi vor accelera dezvoltarea de noi concepte operaţionale”, a transmis Pentagonul, conform agenţiei Reuters.


Tensiunile dintre Statele Unite şi China s-au amplificat în ultimii ani, pe fondul disensiunilor pe teme politice, comerciale şi militare.

Preşedintele Joseph Biden a avertizat că va contracara “abuzurile economice” ale Chinei, dar a semnalat intenţia de a coopera cu Beijingul pe teme de interes reciproc.

Administraţia de la Beijing a contestat vehement, miercuri, un proiect legislativ din Statele Unite care are rolul stimulării competitivităţii tehnologice şi suplimentării măsurilor de securitate.

Citește și: Schimbările climatice, pandemia, China şi comerţul sunt incluse în summitul UE-SUA

Senatul de la Washington a aprobat marţi un proiect de Lege privind Inovarea şi Competitivitatea, un plan care prevede alocarea a 50 de miliarde de dolari Departamentului american al Comerţului pentru susţinerea dezvoltării de semiconductori. În plus, planul conţine măsuri de siguranţă naţională, inclusiv acţiuni de contracarare a schemelor de spălare de bani şi a atacurilor cibernetice atribuite unor entităţi susţinute de Administraţia Chinei. O prevedere interzice alocarea de fonduri federale Institutului de Virologie din Wuhan, în contextul continuării investigaţiilor privind originea coronavirusului. Nu este clar dacă proiectul va fi aprobat în aceeaşi formă de Camera Reprezentanţilor.

Beijingul a reacţionat vehement faţă de acest proiect legislativ, catalogându-l drept un atac asupra sistemului politic chinez şi asupra dezvoltării Chinei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.