Iranul a depăşit joi pragul de trei milioane de infectări cu coronavirus, a declarat Ministerul Sănătăţii, în timp ce numărul cazurilor zilnice de contaminări şi de decese asociate COVID-19 este în scădere după ce a atins un vârf în aprilie, relatează AFP, potrivit agerpres.
În ultimele 24 de ore, ţara a înregistrat oficial 12.398 de noi cazuri şi 153 de decese, numărul total al infectărilor ajungând la 3.003.112 iar cel al deceselor la 81.672, potrivit cifrelor oficiale.
Citeşte şi: LOTERIA vaccinării în Canada! Câţiva norocoşi vor împărţi 1,5 milioane de dolari sau burse de studiu
De la sfârşitul lunii martie, ţara se confruntă cu un al patrulea val de COVID-19, pus pe seama creşterii numărului de călătorii efectuate în timpul sărbătorilor de Anul Nou persan (anul acesta din 18 martie până în 2 aprilie).
Citeşte şi: Andrew Lloyd Webber: Dacă vreţi să opriţi teatrul, va trebui să ne arestaţi!’
Teheranul şi-a pus speranţele în campania de vaccinare pentru a combate criza sanitară, însă desfăşurarea acesteia, lansată la începutul lunii februarie, a progresat mai lent decât şi-ar fi dorit autorităţile.












