StiripesurseȘtirile zileiPrima persoană condamnată pentru ASALTUL Capitoliului SCAPĂ de închisoare

Prima persoană condamnată pentru ASALTUL Capitoliului SCAPĂ de închisoare

Publicat:

Un judecător federal american a pronunţat miercuri prima pedeapsă legată de asaltul asupra Capitoliului, scutind de închisoare o femeie care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, notează AFP, potrivit agerpres.

Înainte de audiere, Anna Morgan-Lloyd a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, admiţând că a pătruns ilegal în sediul Congresului la 6 ianuarie, în momentul în care parlamentarii certificau victoria lui Joe Biden la prezidenţiale.

Citeşte şi: Ministrul brazilian al mediului a demisionat! Este bănuit de implicare în mafia lemnului din Amazonia!

“Am fost acolo pentru a-mi arăta sprijinul faţă de preşedintele (Donald) Trump, mi-e ruşine că a devenit o asemenea de etalare de violenţă”, a declarat ea miercuri într-o audiere telefonică în faţa unui tribunal federal din Washington.

Venită din Indiana, această femeie în vârstă de 49 de ani l-a ascultat pe Trump denunţând împotriva tuturor dovezilor “alegerile furate”, înainte de a urma mulţimea partizanilor lui în templul democraţiei. Ea a rămas acolo doar zece minute şi nu a comis nicio degradare sau violenţă.


“A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, a scris ea pe Facebook a doua zi.

Dar după arestarea sa, a cooperat cu justiţia, şi-a cerut scuze şi a început să lucreze pentru “a-şi revizui unele opinii”, a spus avocata sa.

Ţinând cont de această schimbare, procurorii sugeraseră punerea ei în libertate condiţionată pe o perioadă de trei ani, cu obligaţia de a presta servicii comunitare şi de a plăti daune de 500 dolari.

Judecătorul Royce Lamberth a urmat aceste recomandări, subliniind în acelaşi timp că ea a participat la “o crimă gravă”. Această manifestaţie “nu a devenit violentă din întâmplare”, a spus el.

Citeşte şi: Şapte mitropoliţi greci au fost ATACAŢI cu vitriol

Din ianuarie, poliţia federală a desfăşurat mijloace considerabile pentru a identifica cele aproximativ 800 de persoane implicate în asaltul asupra Capitoliului, care a şocat America.

Până în prezent, 500 au fost găsite şi inculpate pentru capete de acuzare mai mult sau mai puţin grele.

Pedeapsa pronunţată împotriva Annei Morgan-Lloyd duce la concluzia că acestea vor primi sentinţe proporţionale cu gravitatea faptelor lor, comentează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.