StiripesurseDiasporaPolonia vrea să vaccineze OBLIGATORIU cadrele medicale

Polonia vrea să vaccineze OBLIGATORIU cadrele medicale

Publicat:

Polonia ia în calcul să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru persoanele cu cel mai mare risc, cum sunt cadrele medicale, a indicat marţi ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski, în contextul încercărilor autorităţilor de a învinge rezistenţa celor care nu s-au vaccinat încă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Polonia a vaccinat până acum cu schema completă 12,7 milioane de locuitori dintr-un total de circa 38 milioane, însă autorităţile au avertizat asupra dificultăţii de a-i convinge să se vaccineze pe cei care nu au făcut-o deja.

Citește și: Suntem SPIONAȚI prin telefoane, computere, televizoare, mașini. Chiar și prin soneria de la ușă!

‘Din nefericire, avem impresia că am atins un anumit plafon. Este greu să-i convingem pe cei care nu sunt convinşi, pentru că toate argumentele şi alte tipuri de acţiuni au fost deja încercate’, a declarat ministrul la postul catolic Radio Plus.

‘Vorbim despre scenarii precum a face vaccinarea obligatorie pentru cei mai expuşi la consecinţele serioase ale COVID-19 – vorbim aici despre vârstnici, dar în primul rând despre doctori’, a indicat el.


Citește și: Americanii vor relații mai stabile cu Rusia, dar vor riposta la atacuri. Cu China este mai complicat

Niedzielski a mai spus că există posibilitatea unui al patrulea val pandemic în a doua jumătate a lunii august, care să urmeze creşterea numărului de cazuri noi observată în Marea Britanie.

‘Avem o astfel de succesiune în Europa, care înseamnă că ceea ce se întâmplă în Marea Britanie se va întâmpla aici după aproximativ două luni (…) în cazul nostru, există o posibilitate de apariţie a unui al patrulea val în a doua jumătate a lui august’, a atenţionat ministrul polonez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.