StiripesurseȘtirile zileiBilanțul accidentului aviatic din Filipine a urcat la 45 de morţi...

Bilanțul accidentului aviatic din Filipine a urcat la 45 de morţi şi zeci de răniţi

Publicat:

Cel puţin 45 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma accidentului aerian produs duminică dimineaţă în Filipine, anunţă autorităţile militare de la Manilla, conform Agenţiei France-Presse, informează mediafax.

Un avion militar de transport de tip C-130 s-a prăbuşit duminică dimineaţă în provincia Sulu, situată pe Insula Jolo, în sudul statului Filipine. La bordul avionului erau în total 92 de persoane, în principal militari.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Bilanţul accidentului este de 45 de morţi, dintre care 42 de militari şi trei civili. Alte 40 de persoane sunt spitalizate în urma accidentului, au comunicat autorităţile filipineze duminică după-amiază.

“Avionul, care transporta trupe din Cagayan de Oro (Insula Mindanao), a ratat pista de aterizare; piloţii au încercat să accelereze pentru a ridica din nou avionul în aer, dar nu au reuşit”, a anunţat Ministerul Apărării de la Manilla.


Autorităţile aeronautice încearcă să afle circumstanţele exacte ale producerii accidentului.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

Armata filipineză desfăşoară activităţi în sudul ţării împotriva organizaţiei teroriste Abu Sayyaf.

În iunie, un elicopter militar de tip Black Hawk s-a prăbuşit în Filipine în timpul unui zbor de antrenament, accidentul soldându-se cu moartea celor şase membri ai echipajului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.