StiripesurseDiasporaJustiţia spaniolă respinge plângerile împotriva unui afiş electoral al extremei-drepte despre...

Justiţia spaniolă respinge plângerile împotriva unui afiş electoral al extremei-drepte despre minorii migranţi

Publicat:

Justiţia spaniolă a dat marţi dreptate partidului de extremă-dreapta Vox, respingând plângerile depuse contra unuia dintre afişele sale electorale în care afirma greşit că migranţii minori neînsoţiţi primesc în Spania mai multe ajutoare sociale decât pensionarii, Curtea de Apel spaniolă apreciind, pe de o parte, că este vorba despre un mesaj electoral în ”cadrul unei lupte ideologico-partizane legitime”, iar pe de altă parte că aceşti tineri, ”indiferent de veridicitatea cifrelor menţionate, constituie o problemă politică şi socială evidentă”, potrivit agerpres.

Afişul, lipit în aprilie la o staţie de metrou din Madrid în cadrul campaniei pentru alegerile regionale, ilustra într-o parte o femeie în vârstă cu părul alb, în cealaltă parte un tânăr cu fes pe cap, cu gura acoperită cu un fular şi cu ochii neclari, iar în mijloc mesajul: ”Un MENA (minor străin neînsoţit), 4.700 de euro pe lună, bunica ta 426 de euro pensie pe lună”, relatează AFP.

Citește și : În pofida vaccinărilor, Israelul atinge un număr record de contagieri cu varianta Delta

Autorităţile regionale au negat că minorii migranţi neînsoţiţi beneficiază de ajutoare sociale atât de mari.

În urma mai multor plângeri, una formulată chiar de Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez, Parchetul din Madrid a deschis o anchetă pentru incitare la ură.


Dar un tribunal de primă instanţă a estimat că nu se justifică retragerea afişului, decizie confirmată săptămâna aceasta în urma recursului.

Retragerea pancartei putea fi impusă numai în cazul ”unui discurs de incitare de manieră imediată la violenţă, la discriminare sau la ură”, motivează Curtea de Apel din Madrid. ”Simpla difuzare a unor idei – calificate în acest caz drept ”rasiste sau xenofobe” – nu constituie un delict”, mai notează instanţa.

Citește și : Patru pedofili germani au fost CONDAMNAȚI pentru violuri repetate asupra unor minori

Conform acesteia, acel afiş se înscrie în ”cadrul unei lupte ideologico-partizane legitime în contextul unei campanii electorale, un loc obişnuit al exceselor verbale din partea actorilor politici”.

Aceeaşi instanţă a estimat că afişul contestat ”poate fi de asemenea interpretat drept un mesaj electoral” prin care sunt criticate ajutoarele sociale oferite minorilor migranţi, care ”indiferent de veridicitatea cifrelor menţionate, constituie o problemă politică şi socială evidentă” în Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.