StiripesurseDiasporaPremierul spaniol a remaniat guvernul. Executivul este acum mai tânăr şi...

Premierul spaniol a remaniat guvernul. Executivul este acum mai tânăr şi cu mai multe femei ministru

Publicat:

Premierul spaniol socialist Pedro Sanchez a remaniat, sâmbătă, guvernul, afirmând că prioritatea noii echipe este “consolidarea redresării economice şi crearea de locuri de muncă”, informează AFP, scrie news.ro .

Remanierea nu afectează alianţa Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al lui Sanchez cu micul partid de stânga radicală Podemos, care păstrează cele cinci portofolii ale sale, schimbările vizând doar unele dintre cele 17 portofolii ale PSOE sau ale personalităţilor apropiate formaţiunii.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Într-o alocuţiune la sediul guvernului, Pedro Sanchez a anunţat în mod special plecarea ministrului de Externe, Arancha Gonzalez Laya, în locul căreia vine actualul ambasador al Spaniei la Paris, Jose Manuel Albares.

El a precizat că noua echipă are o medie de vârstă mai mică, 50 de ani faţă de 55 de ani cât era înainte, dar şi un număr mai mare de miniştri femei – 63 la sută din total, faţă de 54 la sută anterior.


Părăseşte guvernul şi vicepremierul Carmen Calvo, care a fost şi ministru al Preşedinţiei, relaţiei cu Parlamentul şi Memoriei Democratice. Noul ministru al Preşedinţiei este Felix Bolanos.

Raquel Sanchez Jimenez, primar al oraşului Gava, a devenit ministru al Transporturilor, iar Pilar Alegria a devenit ministru al Educaţiei. Noul ministru al Justiţiei este Pilar Llop Cuanca, în locul lui Juan Carlos Campo.

Altă nouă venire în guvern este cea a Dianei Morant Ripoll, ministrul Ştiinţei şi Inovaţiei.

Purtător de cuvânt al guvernului este acum Isabel Rodriguez Jimenez, de asemenea ministru al Politicii Teritoriale.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Este prima remaniere veritabilă făcută de Pedro Sanchez de la învestirea guvernului său în ianuarie 2020, dacă nu se ia în considerare înlocuirea în acest an a doi miniştri demisionari.

Remanierea vine în contextul în care guvernul de stânga, minoritar în parlament, a fost slăbit în ultimele luni de controverse şi opoziţia de dreapta cere alegeri anticipate.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.