StiripesurseȘtirile zileiMini-Statuia Libertăţii a fost instalată în Washington

Mini-Statuia Libertăţii a fost instalată în Washington

Publicat:

La 135 de ani de când ”sora ei mai mare” a sosit în portul New York, o replică la scară mică a Statuii Libertăţii a fost instalată în Washington drept simbol al prieteniei franco-americane la capătul unei călătorii marcate de numeroase măsuri de precauţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Statuia, cu o înălţime de circa 3 metri, a fost inaugurată miercuri după-amiază de ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, alături de omologul său american, Antony Blinken.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

”Este imperioasă reafirmarea valorilor simbolice ale statuii, cum ar fi libertatea, emanciparea, justiţia, au insistat cei doi lideri ai diplomaţiei, subliniind ideea continuităţii ”fraternităţii” între Franţa şi Statele Unite.


”În faţa brutalităţii lumii, conflictelor de peste tot, luptei dintre puteri şi refuzului regulilor, este important să ne reamintim principiile fundamentale. Iar principiile fundamentale ne sunt comune”, a declarat Jean-Yves Le Drian.

”Parteneriatul nostru, munca noastră comună, destinul nostru comun este de asemenea important – aş spune chiar mai important – astăzi ca niciodată. Avem amândoi sentimentul de a continua pe acest drum remarcabil cu Statele Unite şi Franţa, împreună”, a declarat, în franceză, Antony Blinken.

Statuia din bronz a fost instalată în grădina reşedinţei ambasadorului Franţei în Statele Unite, la capătul unei călătorii în timpul căreia a trecut nu departe de Liberty Island, la sud de Manhattan, unde se află instalată varianta originală a Statuii Libertăţii.

Citeşte şi:  Cipul creat de compania lui Musk a permis unui pacient cu scleroză laterală să vorbească din nou

”Sora cea mică a sosit”, a spus Philippe Etienne, ambasadorul Franţei la Washington.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

”A petrecut o săptămână la New York, cu prilejul zilei naţionale a Statelor Unite – Independence Day – a stat pe Ellis Island şi s-a uitat la sora mai mare. Iar acum, a fost instalată cu prilejul zilei de 14 iulie”, a adăugat acesta.

Împrumutată de la Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii din Paris (CNAM) şi realizată pe mulajul original al Statuii Libertăţii, operă a sculptorului Frederic-Auguste Bartholdi, statuia a călătorit depozitată într-un sarcofag din plexiglas, conceput special, şi introdus într-un container transportat de armatorul francez CMA-CGM. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat: dobânzi de până la 7,35% pentru obligațiunile lansate pe eVMS.md

Ministerul Finanțelor a deschis o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat, oferind cetățenilor oportunitatea de a investi în condiții avantajoase, cu...

Asociația Forța Fermierilor cere majorarea plafonului lunar de rambursare a TVA până la 500.000 de lei

Asociația Forța Fermierilor solicită Ministerului Finanțelor majorarea plafonului lunar de rambursare a TVA până la 500.000 de lei, după consultări rapide cu agricultorii membri....

Șefului poliției de la Botanica, arestat pentru mită, sub lupa ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și intereselor personale în privința lui Sergiu Cobîlaș, șef al Secției poliție criminală din cadrul...

Alexandru Munteanu: Responsabilitatea cea mai simplă și cea mai clară rămâne aceasta – să fim pregătiți

Instituțiile statului trebuie să lucreze împreună și să-și consolideze capacitățile, pentru a fi pregătite să acționeze în orice situație de criză și să asigure...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.