StiripesurseDiasporaComisia Europeană cere României să pună în aplicare normele UE privind...

Comisia Europeană cere României să pună în aplicare normele UE privind dreptul de a avea acces la un avocat

Publicat:

Comisia Europeană a decis joi deschiderea formală a procedurii de infringement pentru şase state, între care şi România, pentru netranspunerea integrală a Directivei privind dreptul de a avea acces la un avocat (Directiva 2013/48/UE), informează un comunicat de presă al CE, potrivit agerpres.

Executivul comunitar a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere către Austria, Italia, Polonia, România, Suedia şi Ţările de Jos.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Comisia a decis, de asemenea, să trimită un aviz motivat Slovaciei şi un aviz motivat suplimentar Bulgariei.

Directiva stabileşte norme minime privind dreptul unei persoane suspectate de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor de executare a unui mandat european de arestare. Directiva prevede, de asemenea, că persoanele suspectate au dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate.


Comisia a analizat modul în care cele şase state membre au transpus directiva în legislaţiile lor naţionale şi a identificat anumite lacune în ceea ce priveşte drepturile copiilor. Directiva garantează că, începând cu primele etape ale reţinerii de către poliţie, copiii nu pot fi privaţi de libertate fără ca o persoană terţă adecvată să fie informată cu privire la acest lucru. Lacunele identificate se referă la informarea unui adult adecvat, în cazul în care informarea titularului răspunderii parentale cu privire la privarea de libertate ar fi contrară intereselor superioare ale copilului.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Cele şase state membre (Austria, Italia, Polonia, România, Suedia şi Ţările de Jos) au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a clarifica acest aspect, iar în caz contrar Comisia poate decide să le trimită un aviz motivat. În ianuarie 2017, Comisia a iniţiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Bulgariei şi Slovaciei pentru neîndeplinirea obligaţiei de a notifica Comisiei normele naţionale care pun în aplicare acest act legislativ al UE.

În ianuarie 2018, Comisia a trimis Bulgariei un aviz motivat, deoarece statul respectiv nu notificase încă nicio măsură de transpunere. Între timp, Slovacia şi Bulgaria au notificat normele naţionale, însă normele nu asigură punerea în aplicare a tuturor dispoziţiilor directivei, în special a celor cu privire la informarea unui alt adult. Prin urmare, Comisia a decis să trimită un aviz motivat Slovaciei şi un aviz motivat suplimentar Bulgariei. Cele două state membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde avizului motivat şi pentru a lua măsurile necesare; în caz contrar, Comisia va sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.