StiripesurseExternePământul s-a surpat şi a luat cu el zeci de vieţi...

Pământul s-a surpat şi a luat cu el zeci de vieţi în Germania! Situaţia este CATASTROFALĂ!

Publicat:

Mai multe persoane au murit şi altele sunt date dispărute în Germania în urma unei grave alunecări de teren, produsă după intemperii violente care au măturat vineri dimineaţa case dintr-o localitate situată nu departe de Koln, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP şi agerpres.

În Erftstadt-Blessem, “casele au fost luate de ape, iar unele s-au prăbuşit. Mai multe persoane sunt date dispărute”, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de autorităţile districtului.

Citeşte şi: 81 de oameni au murit în POTOPUL din Germania – Black News

O purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că au fost “confirmate” mai multe decese.


În imaginile surprinse în zona dezastrului şi publicate de autorităţi se poate vedea un vast crater în care se revărsau cantităţi mari de pământ, apă cu noroi şi moloz.

“Primim apeluri de urgenţă din gospodării, însă de multe ori intervenţia nu este posibilă”, au explicat autorităţile cu referire la această zonă aflată la mai puţin de 40 de kilometri de Koln.
v

Citeşte şi: SUA vor să restabilească ele internetul mobil din Cuba – Black News

Alunecarea de teren va agrava bilanţul victimelor din landul Renania de Nord-Westfalia, intens afectat de intemperii, la fel ca şi landul vecin, Renania-Palatinat.

Numărul deceselor cauzate de intemperii a ajuns în prezent la cel puţin 81 în Germania, iar serviciile de urgenţă continuă să caute numeroase persoane date dispărute. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.