StiripesurseDiasporaLidera opoziţiei din Belarus se va întâlni cu înalţi responsabili de...

Lidera opoziţiei din Belarus se va întâlni cu înalţi responsabili de la Casa Albă

Publicat:

Şefa opoziţiei belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia, aflată în Statele Unite cu începere de duminică, se va întâlni cu înalţi responsabili ai Casei Albe, a declarat vineri pentru AFP o sursă guvernamentală americană, în timp ce represiunea împotriva opozanţilor se amplifică în ţară, notează AFP, potrivit agerpres

“Întreaga lume a fost impresionată de poporul din Belarus, printre care lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care continuă să reclame plină de curaj un rol în viitorul ţării sale, sfidând represiunea crudă”, a spus un oficial cu rang înalt al administraţiei americane.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

“Înalţi oficiali ai Casei Albe aşteaptă cu nerăbdare să o întâlnească pe Svetlana Tihanovskaia săptămâna viitoare în cursul vizitei sale la Washington. Statele Unite sunt alături de ea şi de poporul din Belarus şi vor continua să sprijine speranţele lor democratice”, a adăugat el.

Justiţia din Belarus a condamnat vineri la grele pedepse cu închisoarea 11 studenţi şi un profesor pentru că au manifestat împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.


În paralel, serviciile de securitate au efectuat în cursul zilei un nou val de percheziţii la cel puţin 18 jurnalişti independenţi, dintre care cel puţin trei au fost arestaţi, potrivit asociaţiei belaruse a jurnaliştilor.

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

De mai multe luni, regimul lui Aleksandr Lukaşenko a închis un număr mare opozanţi, jurnalişti şi activişti pentru a înăbuşi definitiv la contestarea născută din realegerea sa – considerată frauduloasă – la un al cincilea mandat în august 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.