StiripesurseDiasporaProdusele pe bază de gumă de caruba contaminată cu oxid de...

Produsele pe bază de gumă de caruba contaminată cu oxid de etilenă trebuie retrase integral (Comisia Europeană)

Publicat:

Produsele care conţin un aditiv numit roşcovă (caruba) şi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa, vor trebui retrase toate de pe piaţa europeană chiar dacă pesticidul nu este detectat, a decis Comisia Europeană vineri seară, notează AFP, potrivit agerpres

Companiile care au introdus pe piaţa Uniunii Europene produse care s-au dovedit a fi contaminate cu oxid de etilenă “vor trebui, sub controlul autorităţilor naţionale competente, să le retragă de pe piaţă şi vor fi rechemate” cele care au fost deja cumpărate de consumatori, a indicat unitatea de criză înfiinţată pe această temă, într-un comunicat consultat vineri seară.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

Acest lucru, “pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”, conform termenilor comunicatului dat publicităţii după trei reuniuni de criză desfăşurate la 29 şi 30 iunie şi 13 iulie.

Rechemarea se referă la produsele care conţin gumă de caruba, un aditiv (E410) utilizat în special în îngheţate, care a fost contaminată cu oxid de etilenă – acest lucru nu este cazul tuturor loturilor. Acest “agent cancerigen, mutagen şi toxic pentru aparatul reproducător” este interzis în Uniunea Europeană, dar a fost detectat în numeroase produse importate sau provenind din produse importate contaminate.


Numai în Franţa, câteva sute de referinţe de îngheţată, precum şi mai multe produse (susan, condimente, infuzii, suplimente alimentare, zahăr pudră) au făcut, din toamna anului 2020, obiectul unei proceduri de rechemare care poate pot fi consultată pe site-ul Represiunii fraudelor (DGCCRF).

Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

ONG-ul Foodwatch, precum şi sindicatul Solidaires CCRF&SCL al agenţilor DGCCRF, au alertat recent acuzând autorităţile că doresc “să lase să intre pe piaţa europeană produse” a căror contaminare ar fi “sub pragul detectabil”, adică 0,02 mg/kg pentru produsele fabricate înainte de 14 iunie 2021.

Guma de caruba (E410) este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Este un produs natural, obţinut din arborele de roşcov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.