StiripesurseDiasporaPremierul landului german Saxonia-Anhalt va ţine locul preşedintelui Steinmeier cât timp...

Premierul landului german Saxonia-Anhalt va ţine locul preşedintelui Steinmeier cât timp acesta va fi în concediu

Publicat:

Premierul landului german Saxonia-Anhalt, Reiner Haseloff, va ţine temporar locul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în timpul celor trei săptămâni în care acesta din urmă va fi plecat în concendiu, informează sâmbătă dpa, potrivit agerpres.  

Haseloff, care în prezent este şi preşedintele Bundesratului, va prelua îndatoririle lui Steinmeier până pe 6 august, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de organismul legislativ.

Citește și : Zece copii de jihadişti au fost repatriaţi în Belgia din Siria

O reglementare a Constituţiei Germaniei prevede ca atunci când Steinmeier este în concediu, premierul landului să-şi asume funcţia de vicepreşedinte al ţării.

Haseloff i-a ţinut locul lui Steinmeier şi câteva săptămâni în timpul verii trecute.


Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.