StiripesurseDiasporaUE a vaccinat până în prezent o parte mai mare a...

UE a vaccinat până în prezent o parte mai mare a populaţiei sale cu prima doză decât SUA, afirmă responsabili europeni

Publicat:

UE a depăşit Statele Unite pentru rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, şi-au exprimat sâmbătă bucuria pe Twitter mai mulţi responsabili europeni, în contextul în care vechiul continent a fost în urmă luni de zile, notează AFP, potrivit agerpres

“Uniunea Europeană a vaccinat până în prezent o parte mai mare a populaţiei sale cu prima doză decât Statele Unite (55,5%/55,4%)”, a afirmat pe reţeaua socială secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune. “Continuăm, mărim viteza!”, a adăugat el, împărtăşind statistici de pe site-ul Our World in Data.

Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

Strategia europeană de vaccinare, care a demarat mai lent decât în Regatul Unit şi Statele Unite din cauza unei aprovizionări insuficiente, a făcut obiectul criticilor şi polemicilor în primele luni ale anului. Comisia Europeană, care a coordonat comenzile de vaccinuri pentru cele 27 de state membre, a fost luată ca ţintă.

“Am promis, am îndeplinit. UE depăşeşte Statele Unite în această săptămână şi devine primul continent vaccinat cu prima doză din lume. Totul, în timp ce exportăm jumătate din producţia noastră în peste 100 de ţări”, a salutat, de asemenea, pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.


“Eficienţă şi solidaritate – o realizare de care putem fi mândri”, a adăugat acest oficial căruia i s-a încredinţat responsabilitatea unui grup de lucru pentru a mări producţia şi aprovizionarea cu vaccinuri în Europa.

În februarie, în mijlocul polemicii legate de “întârzierea europeană, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen a recunoscut “unele greşeli”.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

“Am subestimat dificultăţile legate de producţia de masă (…) Am fost prea optimişti şi, fără îndoială, prea încrezători în ceea ce priveşte livrarea la timp a dozelor comandate”, a declarat ea.

Dar “lupta împotriva virusului nu este un sprint, este un maraton, care necesită rezistenţă şi tenacitate”, a adăugat Ursula von der Leyen, citată de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.