StiripesurseDiasporaMarile oraşe balneare din Europa, incluse în lista Patrimoniului Mondial al...

Marile oraşe balneare din Europa, incluse în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO

Publicat:

“Marile oraşe balneare din Europa”, bijuteriile hidroterapiei europene foarte la modă între începutul secolului XVIII şi începutul secolului XX, au fost incluse sâmbătă în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, informează AFP, potrivit news.ro

Şapte ţări care au depus dosare de înscriere pentru 11 dintre oraşele lor: Bad Ems, Baden-Baden, Bad Kissingen (Germania); Baden bei Wien (Austria); Spa (Belgia); Vichy (Franţa); Montecatini Terme (Italia); Ville de Bath (Marea Britanie); Franzensbad, Karlovy Vary, Marienbad (Cehia).

Citește și : ‘Efect Draghi’: un adevărat boom de rezervări la vaccinare, în Italia

Comitetul Patrimoniului a recunoscut valoarea universală a acestor oraşe care, deşi “diferite… s-au dezvoltat în jurul surselor de apă minerală, care au fost catalizatorul unui model de organizare spaţial dedicat funcţiilor curative, terapeutice, recreative şi sociale”.

Aceste “ape” şi-au pus amprenta asupra oraşelor combinând activităţile în scop terapeutic cu cele de agrement, într-un mediu format din parcuri urbane, dar şi teatre şi săli de concert de exemplu.


Ele au prezentat “un important schimb de idei inovatoare care au influenţat dezvoltarea medicinei, al balneoterapiei şi a activităţilor de agrement.

Citește și : SUA condamnă atacurile talibanilor împotriva foştilor translatori afgani

“Marile oraşe balneare ale Europei constituie o mărturie excepţională asupra fenomenului termal european care şi-a găsit rădăcinile în Antichitate, dar care a cunoscut apogeul între anii 1700 şi 1930”, subliniază proiectul Declaraţiei de valoare universală, adoptată sâmbătă, în cadrul unei sesiuni transmise live.

Comitetul Patrimoniului Mondial este reunit online până la 31 iulie sub preşedinţia Fuzhou (China) condusă de Tian Xuejun, vice-ministru chiney al Educaţiei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Chineze pentru UNESCO în sesiunea sa anuală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.