StiripesurseSintezeIsmail Haniyeh, ales pentru un al doilea mandat la şefia Hamas

Ismail Haniyeh, ales pentru un al doilea mandat la şefia Hamas

Publicat:

Ismail Haniyeh a fost ales pentru un al doilea mandat la şefia Hamas, gruparea islamistă palestiniană care controlează Fâşia Gaza, au declarat duminică pentru Reuters două oficialităţi palestiniene, potrivit agerpres.   

“Fratele Ismail Haniyeh a fost reales ca şef al biroului politic al mişcării pentru a doua oară”, a declarat o oficialitate palestiniană pentru agenţia de presă britanică.

Citește și :  Ocean Viking a salvat aproape 200 de migranţi aflaţi pe ambarcaţiuni în primejdie în largul Libiei

Mandatul lui Haniyeh este de patru ani.

Haniyeh, care conduce gruparea din 2017, a controlat activităţile politice ale Hamas de-a lungul mai multor confruntări armate cu Israelul – inclusiv un conflict de 11 zile în mai, soldat cu peste 250 de morţi în Gaza şi 13 în Israel.


El a fost mâna dreaptă a fondatorului Hamas, şeicul Ahmed Yassin din Gaza, înainte de asasinarea în 2004 a predicatorului, ţintuit într-un scaun cu rotile.

Haniyeh, în vârstă de 58 de ani, a supervizat intrarea Hamas în politică în 2006, când gruparea a câştigat în mod surprinzător alegerile legislative palestiniene, învingând Fatah, partid divizat condus de preşedintele Mahmoud Abbas.

Citește și : Justiția americană a dispus confiscarea unui petrolier suspectat că efectuează livrări în Coreea de Nord

Şeful Hamas a devenit premier pentru scurt timp după victoria din ianuarie 2006, însă gruparea – considerată organizaţie teroristă de către SUA, Israel şi Uniunea Europeană – a fost evitată de către comunitatea internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.