StiripesurseDiasporaDouă incendii majore de vegetaţie au izbucnit în sudul Bulgariei pe...

Două incendii majore de vegetaţie au izbucnit în sudul Bulgariei pe fondul caniculei severe

Publicat:

Bulgaria se confruntă în aceste zile cu cel mai sever val de căldură din ultimii nouă ani şi a înregistrat temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe localităţi, informează DPA, scrie agerpres.

În sudul ţării, două incendii majore de vegetaţie au izbucnit luni, pe fondul secetei severe şi al vânturilor puternice. Deocamdată nu au fost puse în pericol casele locuitorilor din zonă, au raportat companiile mass-media bulgare.

Citește și : Papa Francisc îşi reia audienţele generale

Cel mai ridicat nivel de alertă meteorologică, codul roşu, a fost declarat în nouă dintre cele 28 de provincii ale Bulgariei. Alte două provincii se află sub incidenţa unui cod portocaliu.

Cele mai ridicate temperaturi – de peste 40 de grade Celsius – au fost înregistrate luni după-amiază în Sandanski, o localitate aflată la graniţa cu Grecia, precum şi în oraşele Plovdiv şi Ruse.


În capitala ţării, Sofia, temperaturile au urcat până la valoarea de 38 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că acest val de căldură extremă nu va scădea în intensitate până joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.