StiripesurseSintezeNoi restricţii intră în vigoare în Israel

Noi restricţii intră în vigoare în Israel

Publicat:

Noi restricţii sanitare au intrat în vigoare duminică în Israel, având în vedere creşterea numărului de infecţii cu coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres.  

Măştile sunt din nou obligatorii pentru evenimentele în aer liber cu mai mult de 100 de participanţi şi chiar şi la evenimentele cu mai puţin de 100 de persoane pot participa de acum înainte doar: cei care sunt vaccinaţi; persoanele vindecate; sau persoanele cu un rezultat negativ la testul coronavirus.

Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

De asemenea, copiii trebuie să prezinte acum un rezultat negativ al testului.

Cabinetul israelian a aprobat aceste măsuri săptămâna trecută.


Numărul de noi infecţii cu coronavirus raportate în Israel în decurs de o zi a depăşit deja de mai multe zile la rând pragul de 3.000.

Ţara înregistrează, de asemenea, noi recorduri de pacienţi cu Covid-19 bolnavi grav. După cum a comunicat duminică Ministerul Sănătăţii, 348 de pacienţi grav bolnavi au fost trataţi sâmbătă în spitale, dintre care 71 în stare critică.

Ultima dată când acest număr a depăşit 300 a fost în aprilie.

Doar aproximativ 58% din populaţie este complet vaccinată şi peste 422.000 de persoane au primit a treia injecţie de rapel.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.