StiripesurseExterneMerkel face o vizită în Rusia şi Ucraina

Merkel face o vizită în Rusia şi Ucraina

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia şi Ucraina, unde intenţionează să se întâlnească cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, relatează EFE şi AFP, potrivit agerpres.

Angela Merkel urmează să efectueze o vizită la Moscova vineri, 20 august, iar apoi se va deplasa la Kiev – duminică, 22 august, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.

Citeşte şi: Peste 200.000 de migranţi au fost prinşi la graniţa de sud a SUA – Black News

“Vom oferi detalii despre programul său la începutul săptămânii viitoare”, a precizat el într-o conferinţă de presă.

Vizita cancelarului german intervine pe fondul tensiunilor între Ucraina şi alte ţări vecine cu Belarus şi al intenţiei Germaniei de a duce la capăt proiectul de gazoduct Nord Stream 2.


SUA şi Germania au ajuns la un acord în iulie privind realizarea acestui proiect energetic, după ce Washingtonul a încetat să mai protesteze faţă de construcţia gazoductului, în schimbul garanţiilor că Berlinul va ajuta Ucraina ca această conductă să nu-i pună în pericol securitatea energetică.

Citeşte şi: Talibanii sunt de neoprit în Afganistan! Au cucerit o altă capitală importantă de provincie – Black News

Cu toate acestea, Angela Merkel însăşi a recunoscut că rămân încă numeroase aspecte de rezolvat în legătură cu Nord Stream 2, proiect privit cu multă suspiciune de Ucraina şi, de asemenea, de unele ţări din Uniunea Europeană, precum Polonia şi ţările baltice, având în vedere creşterea dependenţei energetice a Germaniei de Rusia.

Cancelarul german a pledat întotdeauna pentru necesitatea menţinerii unui dialog cu Moscova, chiar şi în momentele de maximă tensiune bilaterală sau multilaterală, având în vedere rolul strategic al Rusiei în conflictele internaţionale majore, cum ar fi Siria sau Afganistan, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.