StiripesurseȘtirile zileiReuniune pe urgenţă a NATO pe tema situaţiei din Afganistan

Reuniune pe urgenţă a NATO pe tema situaţiei din Afganistan

Publicat:

Ambasadorii ţărilor NATO vor participa marţi la o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre situaţia din Afganistan, unde ţările occidentale încearcă să-şi accelereze operaţiunile de evacuare, a declarat un responsabil al Alianţei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine apoi o conferinţă de presă, la ora 13.00 GMT, prima sa apariţie în faţa presei din iunie.

Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Stoltenberg a declarat, duminică, că NATO contribuie la securizarea aeroportului din Kabul “pentru a facilita şi coordona evacuarea” cetăţenilor occidentali în faţa înaintării talibanilor.

Însă aeroportul din capitala afgană a fost luni teatrul unor scene de haos total, mii de afgani adunându-se pe pistă pentru a prinde un zbor cu care să fugă din ţară.


Preluarea puterii de către talibani intervine în contextul în care SUA şi NATO au început în mai retragerea celor 9.500 de militari ai lor, între care 2.500 de americani, încă prezenţi în Afganistan.

Armin Laschet, liderul partidului conservator al Angelei Merkel şi candidat la postul de cancelar, a calificat luni retragerea trupelor occidentale drept “cel mai mare fiasco al NATO de la crearea sa”, în 1949.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.