StiripesurseDiasporaActivista pentru climă Greta Thunberg a protestat la Stockholm pentru a...

Activista pentru climă Greta Thunberg a protestat la Stockholm pentru a marca cea de-a treia aniversare a primei greve şcolare

Publicat:

Activista suedeză pentru climă Greta Thunberg a protestat din nou vineri în faţa parlamentului suedez pentru a marca cea de-a treia aniversare a primei sale greve şcolare, care s-a transformat apoi într-o mişcare de protest globală, condusă de tineri, informează Reuters, potrivit agerpres

Iniţiativa lui Thunberg a avut ecou la nivel global, milioane de persoane participând la protestele ”Fridays for Future” pentru a lansa un apel ca liderii politici să ia în serios dovezile ştiinţifice şi să ia măsuri pentru a stopa încălzirea global, iar în 2019, revista Time a numit-o ”persoana anului”.

Citește și :  Influencer-ii afgani DISPAR de pe reţelele sociale

Thunberg, care în 2019 şi-a luat un an sabatic şi nu a mai frecventat cursurile şcolare, a declarat vineri pentru Reuters că mişcarea pe care a iniţiat-o este departe de a-şi fi realizat obiectivele.

”Dintr-un anumit punct de vedere nu am obţinut nimic”, a declarat activista pentru Reuters. ”Pe de altă parte, mi-am făcut mulţi prieteni în cadrul mişcării şi am reuşit să organizez proteste ample şi mi se pare că tot mai mulţi oameni încep să se trezească şi să ceară schimbări”.


La primul ei protest în faţa parlamentului, în august 2018, pe când avea 15 ani, ”m-am simţit destul de singură”, a spus ea. ”Dar am avut cu toate acestea şi un sentiment foarte bun că realizez ceva”.

Lui Thunberg i s-au alăturat vineri mai mulţi activişti din alte ţări europene pentru a marca aniversarea primei greve şcolare.

”Am decis să ne reunim astăzi… să protestăm împreună, să planificăm, să ne gândim la ce ne rezervă viitorul”, a spus activista Luisa Neubauer, de 25 de ani, din Germania, ţară în care, pe 26 septembrie, sunt programate alegeri generale.

Citește și : Angela Merkel face o vizită de adio în Israel

”Mă aflu aici în timp ce în Germania se desfăşoară campania electorală, aşa că este un lucru important. Germania este un jucător uriaş, avem o responsabilitate enormă, iar acum niciun jucător nu reuşeşte să se ridice la nivelul acestei responsabilităţi”, a spus Neubauer.

Potrivit un raport recent dat publicităţii de experţi de mediu ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), încălzirea globală se accelerează într-un ritm îngrijorător.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.