StiripesurseȘtirile zileiKamala Harris critică dur China

Kamala Harris critică dur China

Publicat:

Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite, aflată săptămâna aceasta într-o scurtă vizită în Asia, a criticat regimul de la Beijing pentru acţiunile de intimidare din Marea Chinei de Sud, relatează agerpres.

Harris a făcut mai multe remarci privind China într-un discurs susţinut în Singapore, de unde marţi urmează să plece în Vietnam. Vizita ei în Asia este văzută ca o încercare de reafirmare a angajamentului SUA faţă de regiune.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Ea a acuzat Beijingul de acţiuni de constrângere şi intimidare în Marea Chinei de Sud, zonă ce a stârnit tensiuni în ultimii ani, informează BBC.

Vicepreşedintele a spus că Statele Unite vor fi alături de aliaţi „în faţa ameninţărilor”.


În discursul ei, la fel ca la conferinţa de presă susţinută marţi împreună cu prim-ministrul singaporez, a vorbit puţin despre retragerea trupelor din Afganistan, decizie pe care a caracterizat-o drept „curajoasă şi corectă”.

Harris a a criticat China pentru că revendică „mare parte din Marea Chinei de Sud” despre care a spus că se bazează pe intimidare şi constrângere.

„Aceste afirmaţii ilegale au fost respinse în 2016 printr-o decizie a tribunalului arbitral şi acţiunile Beijingului continuă să submineze ordinul bazat pe reguli şi să ameninţe suveranitatea naţiunilor”, a declarat ea.

Harris a făcut astfel referire la o victorie legală a Filipine în faţa Chinei privitor la incursiunile teritoriale în Marea Chinei de Sud.

Din 2012 şi în ciuda deciziei tribunalului, a existat o prezenţă constantă a pazei de coaste chineze acolo, iar pescarii filipinezi au raportat cazuri de hărţuire din partea autorităţilor.

În ultimii ani, China a arătat tot mai multă determinare legat de ce susţine că reprezintă drepturi vechi de secole asupra regiunii contestate şi şi-a reconstruit prezenţa militară pentru a susţine aceste afirmaţii.

Alte ţări, inclusiv Japonia, revendică proprietatea unor mici insule şi recife şi, odată cu ele, acces la resurse.

Deşi problema Mării Chinei de Sud este una majoră, vizita lui Harris a fost în mare parte umbrită de plecarea americanilor din Afganistan, care ar trebui să fie finalizată până la 31 august.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Ea nu a detaliat pe această temă, însă multe dintre întrebările care i-au fost adresate au abordat subiectul.

Preluarea puterii în ţară de către talibani în doar zece zile a şocat lumea întreagă. Au fost făcute comparaţii cu aşa-numita cădăre a Saigonului în 1975.

Kamala Harris este primul vicepreşedinte american ce va vizita Vietnamul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.