StiripesurseȘtirile zileiO universitate din Polonia a reuşit să-şi scoată din Kabul mai...

O universitate din Polonia a reuşit să-şi scoată din Kabul mai mulţi foşti studenţi afgani

Publicat:

Universitatea poloneză din Opole (sud) a ajutat la evacuarea din Kabul a 16 afgani, foşti studenţi ai săi, şi familia unuia dintre angajaţii săi, ajutându-i să urce la bordul unuia dintre avioanele cu destinaţia Varşovia, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Cele 16 persoane au fost transportate în Polonia. Printre acestea, cinci copii cu vârste cuprinse între un an şi jumătate şi 11 ani, toate fete, cinci foşti studenţi, între care două activiste pentru drepturile femeilor care “înainte de plecare au fost nevoite să-şi ardă toate cărţile în limba engleză”, a declarat pentru AFP Halina Palmer-Piestrak, coordonatoare Erasmus+ de la Universitatea din Opole.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Universitatea din Opole este singura din Polonia care cooperează cu Afganistanul în cadrul programului european pentru educaţie Erasmus+, care funcţionează din 2016 şi care le permite studenţilor afgani să petreacă un semestru la această instituţie de învăţământ.


“Foştii noştri studenţi ne-au scris cerându-le să îi ajutăm”, a declarat pentru AFP Maciej Kochanski, purtător de cuvânt al universităţii. “Am vrut să-i ajutăm, pur şi simplu. Nu puteam face altfel, viaţa lor era în pericol”.

Pentru a-i ajuta, universitatea a lansat apeluri, în special către Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării.

“Le-am trimis informaţiile pentru a putea identifica persoanele în cauză”, a spus Palmer-Piestrak.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Apelurile au fost ascultate şi cinci foşti studenţi, precum şi familia unui angajat afgan al universităţii au fost incluşi pe listele de evacuare. În total, 16 persoane au putut fi scoase din ţară.

În prezent, ei se află în carantină în centrele indicate de guvernul de la Varşovia şi pot solicita statut de refugiat în Polonia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.