Înalta Autoritate Sanitară franceză (HAS) a recomandat marţi cea de-a treia doză de rapel a vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 65 de ani precum şi pentru persoanele aflate în categoria de risc de a suferi forme grave ale bolii, precum şi vaccinarea concomitentă cu un ser anti-COVID de tip mARN şi cu vaccinul antigripal, transmite AFP, potrivit agerpres.
“După analiza datelor disponibile, HAS a propus o doză de rapel cu un vaccin mARN (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele în vârstă de cel puţin 65 de ani, precum şi pentru persoanele care prezintă comorbidităţi care cresc riscul unor forme grave de COVID-19”, a anunţat HAS într-un comunicat.
Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News
Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat luni seară următoarea campanie de vaccinare cu rapel pentru această categorie de persoane, precizând că aşteaptă însă confirmarea din partea HAS.
Pentru HAS, “prioritatea pentru săptămânile ce urmează este creşterea acoperirii vaccinale, în special la categoria de vârstă de peste 80 de ani” pentru care acoperirea vaccinală ce a fost deja atinsă, de 79,9%, este considerată insuficientă.
Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News
HAS a propus “simplificarea parcursului vaccinal” al persoanelor din categoriile vizate prin “administrarea concomitentă a vaccinului antigripal şi a celui împotriva COVID-19” începând de la sfârşitul lunii octombrie.
De asemenea, HAS a recomandat o doză de rapel cu un vaccin mARN şi pentru persoanele inoculate cu vaccinul monodoză Janssen, precizând că acest rapel ar trebui administrat după patru săptămâni de la prima inoculare.











