StiripesurseDiasporaBiroul vicecancelarului austriac a fost spart după ce s-a descoperit aparatură...

Biroul vicecancelarului austriac a fost spart după ce s-a descoperit aparatură de interceptare. Parchetul din Viena a deschis o anchetă în acest caz

Publicat:

Biroul vicecancelarului austriac Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta), a fost spart în cursul serii de miercuri, la scurt timp după ce în aceeaşi încăpere a fost descoperită aparatură de interceptare, a anunţat joi Parchetul din Viena, precizând că a fost deschisă o anchetă, transmite Reuters.

Spargerea a avut loc miercuri seara, în timp ce Strache ieşise pentru a lua masa, a declarat purtătorul său de cuvânt, confirmând o informaţie anterioară difuzată de postul Oe24, conform agerpres.

El a afirmat că dispozitivul electronic de supraveghere a fost descoperit săptămâna trecută de către specialişti ai serviciilor de informaţii, în spatele unui perete placat cu oglinzi. ‘A fost vorba de o verificare de rutină după mutarea într-un nou birou’, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Germania cere NATO să discute în cadrul Alianţei situația din Siria

Strache s-a mutat în biroul din Palatul Dietrichstein, sediul Ministerului Funcţiei Publice şi al Sportului, după ce partidul său a intrat la guvernare luna trecută, alături de formaţiunea conservatoare OeVP, a cancelarului Sebastian Kurz.


‘Am deschis o anchetă şi aşteptăm un raport al poliţiei’, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Viena.

Motivele acestor incidente nu sunt cunoscute deocamdată, a indicat Ministerul de Interne, condus de FPOe.

Vineri, mii de persoane sunt aşteptate să ia parte la un protest împotriva unui bal al extremiştilor de dreapta organizat de FPOe la Palatul Hofburg din Viena.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.