StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul se pregătește pentru taifunul Chanthu

Taiwanul se pregătește pentru taifunul Chanthu

Publicat:

Autorităţile din Taiwan au anunţat vineri că taifunul Chanthu, însoţit de vânt puternic şi ploi torenţiale, ar putea atinge zona de uscat în acest weekend, devenind primul astfel de fenomen meteorologic ce loveşte direct insula în ultimii doi ani, informează Reuters, potrivit agerpres

Biroul Meteorologic Central din Taiwan a indicat că furtuna este aşteptată să lovească mai întâi coasta de est a insulei, o regiune muntoasă şi cu populaţie redusă, înainte de a ajunge în nord-est, duminică după-amiază, aproape de capitala Taipei, de unde se va îndrepta spre provincia Zhejiang din China.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Ministerul taiwanez al Transporturilor a declarat că peste zece zboruri interne au fost deja anulate, cursele internaţionale nefiind însă afectate.

Serviciul de monitorizare a furtunilor Tropical Storm Risk prognozează că Chanthu va lovi Taiwanul cu intensitatea unui taifun de categoria a 4-a, cu un nivel sub cel al unui super taifun, cu viteze ale vântului de până la 250 km/h, urmând ca apoi să slăbească din intensitate.


Conform prognozelor Biroului Meteorologic Central, este probabil ca furtuna să se menţină suficient de departe de fabricile de semiconductori de pe coasta de vest a Taiwanului, de importanţă globală, pentru a se evita eventuale pagube la nivelul producţiei de cipuri, utilizate la o gamă largă de produse, de la telefoane smartphone până la autovehicule.

În 2009, inundaţiile şi alunecările de teren declanşate de taifunul Morakot au provocat circa 700 de decese în Taiwan, aceasta fiind cea mai letală furtună care a lovit insula.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Taiwan, care are o climă subtropicală, se bazează pe sezonul taifunurilor pentru a-şi reface rezervele de apă, afectate după ce anul trecut nu a existat niciun astfel de fenomen meteorologic, situaţie care a provocat cea mai gravă secetă din istoria insulei şi a condus la restricţii extinse privind utilizarea apei.

Seceta s-a încheiat după precipitaţii abundente, care au căzut la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.