StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul se pregătește pentru taifunul Chanthu

Taiwanul se pregătește pentru taifunul Chanthu

Publicat:

Autorităţile din Taiwan au anunţat vineri că taifunul Chanthu, însoţit de vânt puternic şi ploi torenţiale, ar putea atinge zona de uscat în acest weekend, devenind primul astfel de fenomen meteorologic ce loveşte direct insula în ultimii doi ani, informează Reuters, potrivit agerpres

Biroul Meteorologic Central din Taiwan a indicat că furtuna este aşteptată să lovească mai întâi coasta de est a insulei, o regiune muntoasă şi cu populaţie redusă, înainte de a ajunge în nord-est, duminică după-amiază, aproape de capitala Taipei, de unde se va îndrepta spre provincia Zhejiang din China.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Ministerul taiwanez al Transporturilor a declarat că peste zece zboruri interne au fost deja anulate, cursele internaţionale nefiind însă afectate.

Serviciul de monitorizare a furtunilor Tropical Storm Risk prognozează că Chanthu va lovi Taiwanul cu intensitatea unui taifun de categoria a 4-a, cu un nivel sub cel al unui super taifun, cu viteze ale vântului de până la 250 km/h, urmând ca apoi să slăbească din intensitate.


Conform prognozelor Biroului Meteorologic Central, este probabil ca furtuna să se menţină suficient de departe de fabricile de semiconductori de pe coasta de vest a Taiwanului, de importanţă globală, pentru a se evita eventuale pagube la nivelul producţiei de cipuri, utilizate la o gamă largă de produse, de la telefoane smartphone până la autovehicule.

În 2009, inundaţiile şi alunecările de teren declanşate de taifunul Morakot au provocat circa 700 de decese în Taiwan, aceasta fiind cea mai letală furtună care a lovit insula.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Taiwan, care are o climă subtropicală, se bazează pe sezonul taifunurilor pentru a-şi reface rezervele de apă, afectate după ce anul trecut nu a existat niciun astfel de fenomen meteorologic, situaţie care a provocat cea mai gravă secetă din istoria insulei şi a condus la restricţii extinse privind utilizarea apei.

Seceta s-a încheiat după precipitaţii abundente, care au căzut la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.