StiripesurseDiasporaRegina Elisabeta a II-a a adus un omagiu victimelor şi supravieţuitorilor...

Regina Elisabeta a II-a a adus un omagiu victimelor şi supravieţuitorilor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a transmis sâmbătă un mesaj preşedintelui american Joe Biden în care afirmă că rugăciunile ei se îndreaptă către victimele şi supravieţuitorii atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.  

“Gândurile şi rugăciunile mele – şi cele ale familiei mele şi ale întregii naţiuni – se îndreaptă către victime, supravieţuitori şi familiile afectate, precum şi către membrii primelor echipe de salvare chemate la datorie”, a declarat suverana britanică într-un mesaj adresat liderului de la Casa Albă.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

“Vizita mea la locul (unde s-au aflat turnurile) World Trade Center în 2010 îmi rămâne întipărită ferm în memorie”, a afirmat regina Elisabeta.

“Îmi reaminteşte că, în timp ce îi omagiem pe cei de numeroase naţionalităţi, religii şi din medii diferite care şi-au pierdut viaţa, aducem de asemenea un tribut rezistenţei şi determinării comunităţilor care şi-au unit forţele pentru a reconstrui”, a mai spus suverana britanică.


În atentatele jihadiste din 11 septembrie 2001 au fost ucise 2.977 de persoane, în cel mai sângeros atac străin comis pe teritoriul american, potrivit 9/11 Memorial Museum. Printre victime s-au numărat şi 67 de cetăţeni britanici.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.