StiripesurseDiasporaCandidatul conservatorilor la postul de cancelar al Germaniei îi cere lui...

Candidatul conservatorilor la postul de cancelar al Germaniei îi cere lui Olaf Scholz să formuleze scuze pentru critici cu privire la acţiuni ale procurorilor

Publicat:

Armin Laschet, candidatul conservatorilor germani în alegerile ce vor avea lor luna aceasta şi care vor decide cine îi va succeda cancelarului federal Angela Merkel, a cerut sâmbătă ca rivalul său social-democrat Olaf Scholz să formuleze scuze pentru criticile aduse unei anchete asupra spălării de bani, anchetă ce a presupus percheziţii la ministerul său, informează Reuters, potrivit agerpres

Procurorii germani au anunţat joi că au confiscat documente la Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Justiţie ca parte a unei anchete privind o posibilă obstrucţionare a justiţiei de către o agenţie guvernamentală care este responsabilă de investigarea spălării banilor.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Procurorii au precizat într-un comunicat că investighează Unitatea pentru Informaţii Financiare (FIU) începând din 2020 din cauză că agenţia nu a transmis mai departe, către poliţie şi justiţie, rapoarte de la bănci privind posibile cazuri de spălare de bani. FIU este parte a Administraţiei Federale a Vămilor, care este controlată de Ministerul de Finanţe, condus de social-democratul Olaf Scholz.

Aceste percheziţii au survenit într-un moment important pentru ministrul Olaf Scholz, al cărui Partid Social-Democrat conduce în sondajele de opinie înainte de alegerile naţionale din 26 septembrie.


După aceste percheziţii, Scholz a declarat că procurorii ar fi putut trimite în scris întrebările lor directe pe care le aveau către minister.

“Atunci când procurorii percheziţionează un minister, răspunsul corect ar fi fost cel de a spune că vom ajuta procurorii, nu să se formuleze suspiciuni în legătură cu respectarea legii. Aceasta (formularea de suspiciuni) îi ajută pe populişti”, a declarat Laschet în timpul unei conferinţe a Uniunii Creştin-Sociale bavareze, în aplauzele delegaţilor.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

“Sper că el (Olaf Scholz) îşi va cere scuze”, a spus Laschet, adăugând că Germania ar trebui să fie un model în ceea ce priveşte acceptarea acţiunilor justiţiei, în condiţiile în care critică alte guverne populiste ce discreditează procurori şi judecători.

Toate sondajele recente dau Partidul Social-Democrat (SPD), care îl are pe ministrul de finanţe Olaf Scholz candidat pentru postul de cancelar, peste CDU în intenţiile de vot. SPD este cotat cu 24-26% din intenţiile de vot, iar blocul CDU/CSU cu 20-21%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.