StiripesurseDiasporaPreşedintele Bulgariei va dizolva parlamentul şi numeşte un cabinet interimar joi

Preşedintele Bulgariei va dizolva parlamentul şi numeşte un cabinet interimar joi

Publicat:

Preşedintele bulgar Rumen Radev va dizolva cea de-a 46-a Adunare Naţională şi va numi un cabinet interimar joi, 16 septembrie, a anunţat luni secretariatul de presă al preşedintelui, citat de BTA şi MIA, potrivit agerpres

Legislativul trebuie dizolvat după ce trei grupuri parlamentare (Există un astfel de popor, GERB-UDF şi BSP pentru Bulgaria) nu au reuşit să-şi îndeplinească mandatul de formare a cabinetului. Alegerile parlamentare anticipate urmează a fi programate în termen de două luni de la dizolvarea Adunării Naţionale.

Citește și : Un taifun năprasnic se îndreaptă spre estul Chinei după ce a devastat Taiwanul

Radev a anunţat deja că programează alegerile parlamentare la 14 noiembrie pentru a avea loc concomitent cu primul tur al scrutinului prezidenţial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.