StiripesurseȘtirile zileiParchetul din Haiti cere inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei...

Parchetul din Haiti cere inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui

Publicat:

Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise, informează mediafax.

Procurorul Bed-Ford Claude afirmă, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point, că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului.

Citește și : Carantină PRELUNGITĂ la Canberra

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Înainte cu câteva zile de a fi asasinat, Jovenel Moise îl desemnase premier pe Ariel Henry.

Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude afirmă că “există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale”. În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului Ariel Henry din Haiti, întrucât “există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”.


Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.

Citește și : Prinţul Harry şi Jill Biden au adus un omagiu răniţilor de război americani

Imediat după convocarea la interogatorii, premierul Ariel Henry a respins acuzaţiile. “Manevrele de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să îşi facă treaba serios nu vor reuşi. Adevăraţii vinovaţi, autorii intelectuali şi cei care au comandat odiosul asasinat al preşedintelui Jovenel Moise vor fi găsiţi, vor fi deferiţi justiţiei şi vor fi pedepsiţi”, a declarat premierul Ariel Henry.

Până în momentul de faţă, autorităţile din Haiti au arestat 44 de indivizi, inclusiv 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană, în cadrul anchetei privind asasinarea preşedintelui Jovenel Moise. Asasinatul a avut loc în reşedinţa prezidenţială fără ca vreun membru al dispozitivului de securitate să fi fost rănit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.