StiripesurseȘtirile zileiNumai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă la şcoală în...

Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan

Publicat:

Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban “să nu lase fetele deoparte”, relatează AFP, potrivit agerpres

La zece zile după redeschiderea universităţilor private din ţară, Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că “toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar îşi vor începe activitatea, fără a spune nimic despre fete.

Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

Această incertitudine riscă să îngrijoreze şi mai mult o parte a populaţiei afgane şi comunitatea internaţională, care se tem că vor vedea acelaşi scenariu ca în momentul primei veniri la putere a fundamentaliştilor, între 1996 şi 2001.

Mişcarea islamistă a avut o politică în mod special brutală faţă de femei, care nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă.


După plecarea talibanilor înlăturaţi de o coaliţie internaţională condusă de SUA, femeile au putut să-şi recupereze progresiv drepturile fundamentale şi să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar sau pilot.

“UNICEF îşi exprimă satisfacţia pentru redeschiderea şcolilor secundare în Afganistan, dar subliniază că fetele nu trebuie lăsate deoparte”, a reacţionat vineri directoarea executivă a agenţiei ONU, Henrietta Fore.

“Este esenţial ca toate, inclusiv cele mai în vârstă, să-şi poată relua educaţia fără întârziere, şi ca profesoarele să poată şi ele continua să predea”, a insistat UNICEF într-un comunicat, reamintind “progresele considerabile din ţară în cursul ultimelor două decenii”.

Într-o perioadă de douăzeci de ani numărul de şcoli s-a triplat şi numărul copiilor şcolarizaţi a crescut de la un milion la 9,5 milioane, potrivit agenţiei ONU.

De la revenirea lor la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională, dând asigurări între altele că drepturile femeilor vor fi respectate.

Dar aceste afirmaţii au fost fragilizate în ultimele săptămâni de mai multe decizii luate de noul executiv afgan.

Citește și : Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

Femeile îşi păstrează, de pildă, dreptul de a merge să studieze la universitate, dar ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară, în măsura posibilităţilor, separat faţă de bărbaţi.

De asemenea, nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan prezentat la începutul lui septembrie.

În ceea ce priveşte Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, temut pentru fundamentalismul său în primul episod de guvernare talibană, acesta pare să ocupe acum sediul Ministerului pentru afacerile femeilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.