StiripesurseDiasporaMacron prezintă 'condoleanţele sale poporului algerian' după decesul fostului președinte Bouteflika

Macron prezintă ‘condoleanţele sale poporului algerian’ după decesul fostului președinte Bouteflika

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a calificat duminică pe fostul şef de stat alegerian Abdelaziz Bouteflika, decedat vineri la 84 de ani, drept o “personalitate majoră” a Algeriei contemporane şi un “partener exigent pentru Franţa” în timpul celor 20 de ani în care s-a aflat la putere, potrivit AFP, potrivit agerpres.

Şeful statului francez a adresat, într-un comunicat publicat de Palatul Elysee, “condoleanţele sale poporului algerian” şi a declarat că rămâne “angajat să dezvolte relaţii strânse de stimă şi prietenie între poporul francez şi poporul algerian”.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Reacţia sa este publicată în timp ce ceremonia de înhumare a fostului preşedinte, care fusese constrâns să demisioneze în 2 aprilie 2019, se desfăşura la Alger, în prezenţa succesorului său Abdelmadjid Tebboune şi a altor personalităţi.

“Cu Abdelaziz Bouteflika se stinge o personalitate majoră a istoriei contemporane a Algeriei. Viaţa sa este inseparabilă de ţara sa”, a subliniat Emmanuel Macron.


“Angajat în lupta pentru independenţa ţării sale, el a încarnat apoi politica externă ambiţioasă a Algeriei. Devenit şef de stat, Abdelaziz Bouteflika a fost un partener exigent pentru Franţa cu care a dorit să angajeze o relaţie nouă”, a adăugat el.

Emmanuel Macron s-a întâlnit cu Abdelaziz Bouteflika, la acea vreme preşedinte, în cursul vizitei oficiale pe care o efectuase în Algeria în decembrie 2017.

Bouteflika a fost înhumat duminică în zona martirilor din cimitirul El Alia din Alger, rezervată eroilor războiului de independenţă, dar el a avut dreptul la mult mai puţine onoruri decât predecesorii săi, comentează AFP.

Expunerea rămăşiţelor pământeşti ale fostului preşedinte, prevăzută iniţial pentru un omagiu la Palatul poporului din Alger, a fost anulată, potrivit unor surse concordante.

Corpurile predecesorilor lui Bouteflika şi chiar al fostului său şef de stat major, Ahmed Gaid Salah, au fost toate expuse în această clădire înainte de a fi înhumate.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Slăbit şi afazic după accidentul cerebral din 2013, fostul preşedinte fusese constrâns să demisioneze în 2 aprilie 2019, sub presiunea manifestaţiilor în masă ale mişcării pro-democraţie Hirak împotriva intenţiei sale de a candida pentru al cincilea mandat consecutiv.

Actualul preşedinte, aflat la putere de la sfârşitul anului 2019, a decretat totuşi sâmbătă coborârea în bernă a drapelului naţional şi un doliu de trei zile pentru a-l onora pe “moudjahidul Abdelaziz Bouteflika”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.