StiripesurseDiasporaCertificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă

Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă

Publicat:

Clienţii cafenelelor olandeze nu trebuie să prezinte un certificat de vaccinare atunci când savurează o băutură sau iau masa pe terasă, dar în curând vor fi nevoiţi să facă dovada unui astfel de document pentru a putea avea acces la toaletă, conform unui anunţ făcut luni de ministrul sănătăţii, informează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile olandeze au relaxat săptămâna trecută restricţiile impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19. Printre acestea se numără şi încetarea respectării regulii de distanţare fizică. A fost însă anunţată introducerea unui certificat de vaccinare în cazul barurilor, restaurantelor şi festivalurilor.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Certificatul nu va fi obligatoriu pentru cei care doresc să savureze o masă sau o băutură afară, excepţie votată de Parlament, dar va fi totuşi necesar pentru a putea utiliza toaleta acestor localuri.

“Dacă doriţi să folosiţi toaleta, va trebui să arătaţi codul QR”, a declarat ministrul sănătăţii, Hugo de Jonge, la postul de radio public NOS.


În Olanda, codul QR, care certifică faptul că persoana a fost vaccinată, este obligatoriu de la vârsta de 13 ani.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, premierul Mark Rutte a afirmat că nu este înţelept să se facă o excepţie pentru clienţii care stau afară, întrucât oamenii vor intra, inevitabil, pentru plăti consumaţia sau pentru a merge la toaletă.

“De asemenea, ar putea începe să plouă şi toată lumea va dori să intre”, a mai opinat premierul Rutte.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

“Guvernul a dorit ca certificatul sanitar să fie prezent peste tot în industria hotelieră”, a declarat pentru AFP Rinske Wieman, purtătoarea de cuvânt a ministerului sănătăţii.

Scopul său nu este acela de a “deranja oamenii”. Este introdus pentru că “aceştia îşi doresc mai multă libertate. Din păcate, aceste libertăţi nu sunt fără limite”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.