StiripesurseȘtirile zileiLavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în...

Lavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent

Publicat:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent, informează Reuters, potrivit agerpres

Lavrov a vorbit în marja reuniunii anuale a liderilor mondiali de la New York, desfăşurată în cadrul Adunării Generale a ONU. Comentariile sale au fost făcute după ce talibanii au desemnat un emisar la Naţiunile Unite, ceea ce a dus la o confruntare privind locul Afganistanului în cadrul organismului mondial.

Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

”Chestiunea recunoaşterii internaţionale a talibanilor în actuala conjunctură nu se află pe masă”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.

Ministrul taliban de externe Amir Khan Muttaqi l-a numit luni pe purtătorul de cuvânt din Doha al grupării islamiste, Suhail Shaheen, ca ambasador al Afganistanului la ONU. Talibanii au preluat puterea în Afganistan luna trecută.


Ghulam Isaczai, actualul ambasador la ONU care reprezintă guvernul afgan înlăturat de talibani, a cerut şi el reînnoirea acreditării sale la Naţiunile Unite.

Rusia, alături de China şi Statele Unite, este membră a unui comitet al ONU format din nouă membri care va analiza revendicările concurente pentru locul Afganistanului în cadrul ONU în cursul acestui an.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că dorinţa talibanilor de recunoaştere internaţională este singura pârghie pe care o au alte ţări pentru a face presiuni pentru un guvern incluziv şi pentru respectarea drepturilor, în special a celor ale femeilor, în Afganistan.

În ultima perioadă în care talibanii au fost la putere, între 1996 şi 2001, ambasadorul guvernului afgan pe care l-au răsturnat a rămas reprezentantul la ONU, după ce Comisia de acreditare şi-a amânat decizia cu privire la revendicările rivalilor pentru acest loc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.