StiripesurseDiasporaBudapesta trimite săgeţi spre Bruxelles: 'Trebuie să-şi reconsidere serios relaţiile cu...

Budapesta trimite săgeţi spre Bruxelles: ‘Trebuie să-şi reconsidere serios relaţiile cu Europa centrală’

Publicat:

Bruxellesul încearcă să exercite presiuni asupra Europei centrale, dar Uniunea Europeană însăşi se află sub o presiune în creştere şi va trebui să-şi “reconsidere serios atitudinea” faţă de această regiune, a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, într-un interviu publicat luni în săptămânalul conservator polonez Sieci, preluat de MTI, potrivit agerpres.

Instituţiile UE “atacă” în primul rând Polonia şi Ungaria, dar recent au fost luate în vizor şi Slovenia şi Austria, pentru că “birocraţii de la Bruxelles nu pot tolera pe cineva care este diferit”, afirmă Gergely Gulyas. “În acest sens, Bruxelles este capitala iliberalismului”, adaugă acesta.

Citeşte şi: San Marino a votat pentru legalizarea avortului – Black News

Potrivit oficialului ungar, “nivelul de intervenţie în treburile interne ale Ungariei este fără precedent”, iar UE “nu poate admite că această parte a Europei este diferită de Occident (…) şi preferă să rişte stabilitatea Uniunii în loc să adopte o poziţie flexibilă”.

Citeşte şi: Premierul peruan ameninţă că NAŢIONALIZEAZĂ cel mai mare câmp de gaze naturale din America de Sud – Black News


Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.