StiripesurseDiasporaMajoritatea germanilor nu-l vor cancelar pe Armin Laschet

Majoritatea germanilor nu-l vor cancelar pe Armin Laschet

Publicat:

Majoritatea germanilor nu doresc ca liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Armin Laschet, să încerce formarea viitorului guvern, după ce blocul conservator s-a plasat pe locul al doilea, în urma social-democraţilor, la recentele alegeri parlamentare din Germania, indică mai multe sondaje de opinie date publicităţii marţi, potrivit DPA şi agerpres.

Blocul conservator CDU-CSU a obţinut 24,1% din voturi în scrutinul desfăşurat duminică, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD), cel mai vechi partid din Germania, s-a plasat pe prima poziţie, cu 25,7% din sufragii.

Citeşte şi: Guvernul britanic cere ajutorul armatei în criza de combustibil – Black News

Verzii au luat 14,8% din voturi, iar Partidul Liber-Democrat (FDP) 11,5%. A cincea formaţiune intrată în parlamentul federal va fi Alternativa pentru Germania (AfD, extrema-dreaptă), care duminică a obţinut 10,3% din sufragii.

Atât candidatul social-democrat Olaf Scholz, cât şi cel conservator Armin Laschet au anunţat că vor să formeze un guvern de coaliţie. Presiunea mai mare este însă pe Laschet, mai multe voci importante din propriul partid susţinând că scrutinul nu i-a dat un mandat de a forma viitorul guvern cu el în postul de cancelar.


Un prim sondaj, realizat de institutul Civey pentru publicaţia Augsburger Allgemeine, arată că 71% dintre germani consideră că este greşit ca Armin Laschet să revendice funcţia de cancelar, în timp ce 22% dintre cei 5.000 de respondenţi susţin intenţiile liderului conservator.

Dintre simpatizanţii blocului conservator, 55% îl sprijină pe Laschet în încercarea de a-i succeda Angelei Merkel la conducerea guvernului german, iar 32% consideră că este greşit ca el să devină cancelar.

Citeşte şi: Coreea de Nord a tras un PROIECTIL necunoscut în mare – Black News

Un alt sondaj, realizat de Insa şi publicat de cotidianul Bild, indică faptul că 51% dintre germani sunt de părere că Armin Laschet nu ar trebui să mai fie liderul CDU, în timp ce 21% susţin contrariul. Doar 13% cred că Laschet ar trebui să devină cancelar.

În fine, un sondaj realizat de agenţia Infratest Dimap pentru postul de televiziune public ARD arată că 55% dintre germani ar susţine un guvern de coaliţie format din SPD, Verzi şi FDP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.