StiripesurseDiasporaFranţa, recompensată de Consiliul Europei pentru posibilitatea de a depune plângeri...

Franţa, recompensată de Consiliul Europei pentru posibilitatea de a depune plângeri la spital pentru victimele violenţelor conjugale

Publicat:

Ministerul francez al Justiţiei a fost recompensat vineri de Consiliul Europei pentru sistemul său simplificat de depunere a plângerilor la spital pentru victimele violenţelor conjugale, sistem care urmează să fie generalizat în toată ţara, relatează AFP, potrivit agerpres

Acest sistem, care este în vigoare de câteva luni în diferite spitale franceze ”întăreşte astfel protecţia victimelor, oferind o procedură simplificată, permiţându-le să depună plângere în acelaşi timp şi la locul unde a fost constatată violenţa. Este planificată generalizarea acestui dispozitiv pe întreg teritoriul francez”, se menţionează într-un comunicat al Consiliul Europei.

Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

Această posibilitate a fost creată la încheierea meselor rotunde organizate timp de trei luni în toamna anului 2019 în Franţa, pentru a determina măsurile care trebuie luate pentru a combate mai eficient violenţa domestică.

Organizaţia paneuropeană pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor omului a acordat ministerului francez premiul european ”Balanţa de cristal”, care recompensează practicile judiciare inovatoare din cadrul instituţiilor judiciare europene.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.