StiripesurseDiasporaAlegeri prezidențiale în Cipru. Nicos Anastasiades este considerat favorit

Alegeri prezidențiale în Cipru. Nicos Anastasiades este considerat favorit

Publicat:

Circa 550.000 de ciprioţi sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele, iar conservatorul Nicos Anastasiades este considerat favorit pentru a obţine un al doilea mandat în fruntea acestei mici ţări din Uniunea Europeană, divizată de peste 40 de ani, relatează AFP.

Liderul conservator de 71 de ani, care promite reluarea discuţiilor pentru reunificarea insulei, este creditat cu 30% din voturi, potrivit ultimelor sondaje. El ar urma, fără surpriză, să rămână la conducerea ţării, a cărei economie şi-a revenit după s-a aflat în pragul falimentului în 2013, conform agerpres.

Cipru, cu un milion de locuitori, este împărţit în două de la invazia părţii de nord a insulei în 1974 de către armata turcă, ca reacţie la un puci vizând alipirea ţării la Grecia, aminteşte AFP.

Citește și : Donald Trump îndeamnă la o „acţiune decisivă” împotriva talibanilor în urma atentatului de la Kabul

Insula mediteraneană este împărţită între Republica Cipru – membră a zonei euro – a cărei autoritate se exercită numai în partea de sud a insulei locuite de ciprioţii greci, şi Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) – recunoscută numai de Ankara – care ocupă 38% din teritoriu cu aproximativ 300.000 de locuitori.


Alegătorii sunt chemaţi la urne care au fost deschise la ora 07:00 (05:00 GMT) şi urmează să se închidă la ora 18:00 (16:00 GMT). Cele 1.122 de secţii de votare vor fi închise timp de o oră la prânz. Rezultatele sunt aşteptate în cursul serii, în jurul orei 18:30 GMT.

Ciprioţii din diaspora vor putea şi ei vota în aproximativ 40 de secţii de votare din 15 ţări, în principal în Grecia şi Marea Britanie. Circa 657 de ciprioţi turci care locuiesc în sud sunt de asemenea înregistraţi pe listele electorale.

Din cei nouă candidaţi aflaţi în cursă, doar trei au şanse reale să obţină funcţia de şef al statului: actualul preşedinte conservator Nicos Anastasiades, 71 de ani, candidatul susţinut de comunişti, Stavros Malas, 51 de ani, şi centristul Nicolas Papadopoulos, 44 de ani, fiul unui fost preşedinte, care susţine poziţii mai ferme în negocierile de pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.