StiripesurseDiasporaÎnvins la alegerile parlamentare, premierul ceh Andrej Babis s-a întâlnit cu...

Învins la alegerile parlamentare, premierul ceh Andrej Babis s-a întâlnit cu preşedintele Milos Zeman

Publicat:

Premierul Andrej Babis, învins la alegerile parlamentare de zilele trecute, s-a întâlnit cu preşedintele Milos Zeman, aliatul său, duminică, cu speranţa de a rămne la putere în ziuda eşecului la limită de la legislative, relatează AFP, scrie news.ro

Potrivit anturajului preşedintelui, întâlnirea de duminică a fost una informală, o reuniune oficială urmând să aibă loc miercuri.

Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

Alianţa de opoziţie Împreună ar dispune de o majoritate de 108 locuri în parlament (totalul este de 200) dacă va forma o coaliţie cu grupul Piraţii/Primarii.

Împreună, care reuneşte Partidul Democratic Civic, de dreapta, TOP 09 (centru-dreapta) şi Uniunea Creştin-Democrată (centru), a obţinut 27,78 la sută din voturi, cu puţin mai mult decât mişcarea populistă ANO a lui Babis, care a obţinut 27,14 la sută.


Iniţial, rezultatele parţiale au arătat că partidul lui Andrej Babis avea un avans. Însă apoi diferenţa a dispărut şi rezultatul a fost în favoarea opoziţiei.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

Liderul Împreună, Petr Fiala, a vorbit încă de sâmbătă seara despre viitoarele negocieri pentru formarea unui guvern. “Am adus şansa să nu ne mai îndatorăm, să rămânem o parte a Europei democratice”, a spus, Petr Fiala, de 57 de ani, fost lector de ştiinţe politice şi rector de universitate. “În termen de 24 de ore vor avea loc negocieri cu liderii Piraţilor / Primarilor. Rezultatele sunt clare, opoziţia democratică a câştigat o majoritate clară”, a precizat el.

Conform Constituţiei, preşedintele este cel care îl desemnează pe noul prim-ministru. Înainte de scrutin, Zeman a lăsat să se înţeleagă că îl va alege pe Babis.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.