StiripesurseȘtirile zileiRegimul de la Caracas vrea ca Josep Borrell să-şi prezinte scuze

Regimul de la Caracas vrea ca Josep Borrell să-şi prezinte scuze

Publicat:

Preşedintele Consiliului Electoral Naţional Venezuelan (CNE) a cerut duminică ca şeful diplomaţiei europene Josep Borrell să prezinte scuze, după ce a declarat vineri că legitimitatea alegerilor regionale din noiembrie va depinde de raportul misiunii de observare a UE, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am cerut să se solicite public o explicaţie. Nu doar o explicaţie, ci şi scuze pentru poporul venezuelean”, a spus Pedro Calzadilla, în fruntea CNE din mai şi ministru sub preşedinţii Hugo Chavez şi Nicolas Maduro.

Citeşte şi: Nestlé dezvăluie creveți și ouă pe bază de plante, pe măsură ce schimbarea vegană creşte în ritm alert – Black News

“Domnul Borrell a spus nu doar că misiunea a venit pentru a sprijini un clan (o facţiune) politic (…), ci şi că legitimitatea alegerilor va depinde de raportul pe care ei (europenii) îl vor redacta”, a adăugat preşedintele CNE într-o întâlnire cu presa în care a informat despre organizarea secţiilor de votare.

Josep Borrell le-a spus vineri reporterilor că “dacă toată opoziţia, inclusiv partidele domnului Guaido (liderul opoziţiei), se prezintă, cred că trebuie să-i susţinem, pentru că este o garanţie mai bună pentru ei ca noi să supraveghem sistemul”.


Răspunzând unei întrebări despre misiunea de observare a alegerilor, Borrell a spus:”Ceea ce va legitima sau ilegitima (alegerile) va fi raportul misiunii, ceea ce vor spune (experţii) după ce se vor întoarce de pe teren”.

“Este o alarmă. Nicio ţară nu ar permite prezenţa unei misiuni electorale al cărei şef, liderul său, autorităţile sale afirmă public că vin în Venezuela pentru a fi părtinitori politic. Nimeni nu acceptă”, a insistat Calzadilla, amintind că Uniunea Europeană a semnat un acord ce “reglementează prezenţa misiunii”.

“Orice lucru care pune în pericol principiile acestui acord mă obligă … să văd ce se întâmplă. Nimic nu este absolut definitiv”, a conchis el.

Venezuela şi UE au convenit asupra unei misiuni de observare pentru alegerile municipale şi regionale din 21 noiembrie.

Venezuela a fost în mod regulat reticentă să primească observatori electorali pe teritoriul său. UE a solicitat, fără succes, prezenţa unei misiuni pentru alegerile legislative din decembrie 2020. Aceste alegeri au fost boicotate de opoziţie, iar regimul de la Caracas a obţinut o victorie zdrobitoare. Opoziţia a boicotat şi alegerile prezidenţiale din 2018, câştigate de Nicolas Maduro.

Citeşte şi: Ţările asiatice renunţă la strategiile ‘ZERO-Covid’ – Black News

Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro este angajat din august într-un dialog cu opoziţia condusă de Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de aproximativ cincizeci de ţări, inclusiv Statele Unite.

Principalele partide de opoziţie din Venezuela au renunţat la strategia boicotului din ultimii ani în special pentru a face parte din CNE. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China i-a supraviețuit acestei crize energetice datorită unei arme secrete

Marea surpriză la ultima criză energetică a fost China. Țara care a importat – și încă importă – cel mai mult petrol din Iran...

11 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

Pe parcursul zilei de 19 iunie 2026, în punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au fost înregistrate 80.570 de traversări ale persoanelor și...

R. Moldova va avea un sistem care va monitoriza situația comunităților etnice

Un sistem național de colectare și analiză a datelor privind relațiile interetnice va fi funcțional până în 2028. Agenția Relații Interetnice susține că acesta...

16 oferte au fost deja depuse pentru construcția a 170 MW de parcuri eoliene

Comisia de licitație pentru acordarea statutului de producător eligibil mare a deschis ofertele tehnice depuse în cadrul celei de-a doua licitații pentru construcția centralelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.