StiripesurseDiasporaDirectorul autorităţii germane pentru controlul bolilor a primit ameninţări cu moartea

Directorul autorităţii germane pentru controlul bolilor a primit ameninţări cu moartea

Publicat:

Lothar Wieler, directorul Institutului Robert Koch (RKI), autoritatea oficială din Germania însărcinată cu controlul bolilor, a anunţat că a primit ameninţări cu moartea pentru rolul cheie jucat de această instituţie în combaterea pandemiei de coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres

“Mi-aş dori ca situaţia să fi fost mai plăcută, dar primesc în continuare ameninţări”, a declarat acest profesor din Berlin pentru Funke Media Group, într-un interviu care va fi publicat integral vineri.

Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Lothar Wieler a dezvăluit că acele ameninţări, inclusiv cu moartea, “au crescut considerabil ca număr”, ori de câte ori numele lui a fost asociat în spaţiul public cu închiderea şcolilor sau atunci când au apărut acuzaţii potrivit cărora el ar susţine carantina în defavoarea libertăţii.

“Riscul nu mă împiedică să îmi fac datoria. Atât timp cât voi fi un funcţionar public în această ţară, o voi servi într-o manieră responsabilă”, a adăugat oficialul german.


Lother Wieler a făcut aceste declaraţii după apariţia unei controverse legate de statisticile de vaccinare publicate de RKI. Recent, RKI a anunţat că numărul real al persoanelor vaccinate în Germania este mai mare decât cel prezentat în statisticile oficiale. Anunţul a generat discuţii aprinse în spaţiul public.

Fost profesor de microbiologie la Universitatea Liberă din Berlin, Lother Wieler ocupă funcţia de director al RKI din anul 2015.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.