StiripesurseDiasporaMinisterul Culturii din Franţa l-a retras pe scriitorul Charles Maurras, simpatizant...

Ministerul Culturii din Franţa l-a retras pe scriitorul Charles Maurras, simpatizant al extremei drepte, din Cartea comemorărilor naţionale

Publicat:

Ministerul Culturii din Franţa a anunţat duminică retragerea scriitorului Charles Maurras, simpatizant al extremei drepte, din Cartea comemorărilor naţionale din 2018, în urma protestelor formulate de mai multe asociaţii care militează contra rasismului, informează AFP.

Cartea comemorărilor naţionale recenzează în fiecare an 100 de aniversări susceptibile de a fi celebrate în numele naţiunii franceze. Scriitorul antisemit Charles Maurras s-a născut în urmă cu 150 de ani, pe 20 aprilie 1868, şi a murit în 1952, potrivit agerpres.

Pentru “a înlătura ambiguitatea” în legătură cu “neînţelegerile care sunt de natură să divizeze societatea franceză”, ministrul Culturii din această ţară, Francoise Nyssen, a cerut retragerea Cărţii comemorărilor naţionale din 2018 şi retipărirea ei “după retragerea referinţei asociate lui Charles Maurras”, potrivit unui comunicat.

Citește și : Donald Trump va folosi primul său Discurs privind Starea Uniunii pentru a evidenția progresele economice

Frederic Potier, supranumit “Domnul antirasism” din guvernul francez, a cerut sâmbătă retragerea lui Charles Maurras din acest document anual, iar solicitarea lui a fost sprijinită de organizaţiile SOS Racisme şi Liga Internaţională de Luptă contra Rasismului şi Antisemitismului (LICRA).


După scriitorul Celine, în 2011, este pentru a doua oară în ultimii când ministrul Culturii cere retragerea unui autor de pe această listă de comemorări oficiale, în urma unor polemici.

Ministrul a anunţat, de asemenea, că se va întâlni în curând cu membrii Înaltului Comitet care a redactat Cartea comemorărilor naţionale “cu scopul de a analiza împreună pertinenţa acestui demers memorial realizat în numele statului de către experţi”.

Prezidat de Danielle Sallenave, membră a Academiei Franceze, acest comitet este compus, printre alţii, din istoricii Pascal Ory, Jean-Noel Jeannenney şi Claude Gauvard. “Activitatea şi expertiza membrilor din Înaltul Comitet nu sunt puse, evident, sub semnul întrebării”, a afirmat ministrul francez al Culturii într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.