StiripesurseDiasporaDemonstrații la Varşovia împotriva respingerii migranţilor la frontiera UE, între Polonia...

Demonstrații la Varşovia împotriva respingerii migranţilor la frontiera UE, între Polonia şi Belarus

Publicat:

Câteva mii de persoane au demonstrat duminică, la Varşovia, împotriva respingerii migranţilor care se practică la frontiera Uniunii Europene, între Polonia şi Belarus, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Din luna august, mii de migranţi, originari în majoritate din Orientul Mijlociu şi Africa, încearcă să ajungă la frontiera poloneză din Belarus.

Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

Potrivit mărturiilor migranţilor şi ONG-urilor, Polonia recurge la respingerea migranţilor, care constă în a-i determina pe cei reţinuţi la frontieră să se întoarcă în Belarus.

Manifestanţii, reuniţi la apelul mai multor ONG-uri, au parcurs centrul oraşului, agitând pancarte cu mesaje de genul “Stop torturilor la frontieră”, “Nimeni nu este ilegal” sau “În această noapte cineva va muri de frig la frontieră”.


Manifestaţii de mai mică amploare au avut loc şi în alte oraşe din Polonia, potrivit media locale.

În total, şapte persoane şi-au pierdut viaţa la această frontieră orientală a UE, de la începutul afluxului migrator produs în regiune din vară, potrivit autorităţilor poloneze, lituaniene şi belaruse.

Joi, Parlamentul polonez a aprobat un amendament al legii privind străinii care legalizează practica respingerii migranţilor, chiar în pofida unei solicitări de azil.

În prezent, această practică este bazată pe un simplu ordin ministerial.

Parlamentul a dat, de asemenea, undă verde, planului guvernamental de a construi un zid pentru a-i împiedica pe migranţi să ajungă la frontieră, un proiect estimat la 353 milioane de euro.

Numeroase ONG-uri critică Polonia pentru că a instituit starea de urgenţă la frontiera sa orientală, care împiedică organizaţiile umanitare să-i ajute pe migranţi şi interzice accesul tuturor celor nerezidenţi, inclusiv jurnaliştilor.

Uniunea Europeană acuză Minskul că orchestrează acest aflux de migranţi, drept represalii la sancţiunile impuse de UE în urma reprimării opoziţiei de către regimul belarus.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Migranţii care vin în număr mare în Belarus sunt îndreptaţi apoi spre frontierele UE (cu Polonia, Letonia sau Lituania). Ei sunt supravegheaţi de o parte de grănicerii belaruşi şi de alta de forţele de ordine poloneze, lituaniene sau letone.

În urmă cu o lună, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) s-a declarat “preocupat de informaţiile alarmante” de la frontiera poloneză.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.