StiripesurseExterneVladimir Putin NU merge la summitul COP26 de la Glasgow

Vladimir Putin NU merge la summitul COP26 de la Glasgow

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va merge la Glasgow pentru COP26, conferinţa mondială pentru combaterea schimbării climatice, a anunţat miercuri Kremlinul, dând asigurări totodată că dosarul climei rămâne o “prioritate” pentru Rusia, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Din nefericire, Putin nu va merge nici la Glasgow”, a spus purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, în contextul în care el a anunţat în ajun că liderul rus nu se va deplasa în persoană nici la summitul G20 de la Roma.

Citeşte şi: UK înregistrează cel mai mare număr de morţi de covid din luna martie – Black News

“Problematica (schimbării climatice) care este pe agendă la Glasgow este totuşi una dintre cele mai mari priorităţi ale politicii noastre externe”, a afirmat Peskov, adăugând că Rusia va fi reprezentată la COP26, însă fără a furniza mai multe amănunte.

Vladimir Putin a anunţat la jumătatea lui octombrie că Rusia, unul dintre cei mai mari poluatori din lume, vizează neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2060.


Cotidianul Kommersant a dezvăluit la începutul lui octombrie că guvernul rus pregăteşte o nouă strategie de mediu, cu măsuri mai ferme pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit acestui plan, Moscova ar viza reducerea cu aproape 80% a emisiilor până în 2050 şi în special renunţarea progresivă la cărbune ca sursă de electricitate, urmând să producă mai multă energie nucleară, printre altele.

Citeşte şi: Reuniune de urgenţă la ONU privind Coreea de Nord – Black News

Tematicile de mediu au apărut abia în ultima perioadă în discursurile oficiale din Rusia, unul dintre principalii producători de hidrocarburi din lume.

Putin a minimalizat multă vreme rolul omului în schimbarea climatică, dar el s-a arătat recent mai angajat pe această temă, în special din cauza înmulţirii catastrofelor naturale – precum incendiile fără precedent – în ţara sa, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.