StiripesurseExterneJulian Assange şi-ar putea executa pedeapsa într-un penitenciar din Australia

Julian Assange şi-ar putea executa pedeapsa într-un penitenciar din Australia

Publicat:

Washingtonul a dat asigurări Regatului Unit că în cazul în care îl extrădează pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, acesta ar putea executa în ţara sa natală, Australia, o eventuală condamnare decisă de un tribunal american, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

”Statele Unite au dat asigurări că vor consimţi ca dl. Assange să fie transferat în Australia pentru a ispăşi orice condamnare la închisoare impusă contra sa”, indică un document prezentat instanţei de apel britanice de avocaţii guvernului american.

Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

După un prim eşec, autorităţile americane încearcă din nou miercuri să obţină din partea justiţiei britanice extrădarea lui Assange în SUA, unde fondatorul WikiLeaks este acuzat de publicarea unor documente militare secrete, notează AFP.

Încarcerat în prezent la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, Julian Assange s-a refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra în 2012 pentru a evita extrădarea şi a obţinut azilul, iar apoi şi cetăţenia, dar în urma unor tensiuni cu Quito guvernul ecuadorian i-a revocat statutul de azilant, în 2019, şi a fost arestat de poliţia britanică.


Statele Unite îl acuză pe Julian Assange că a conspirat cu fosta analistă militară Chelsea Manning la dezvăluirea, începând din 2010, a peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan.

În luna ianuarie australianul în vârstă de 50 de ani, considerat de partizanii săi o victimă a atacurilor la adresa libertăţii de exprimare, a făcut un pas important către punerea sa în libertate. Judecătoarea britanică Vanessa Baraitser a respins atunci cererea americană de extrădare, justificând decizia prin riscul unui suicid al lui Assange, ce riscă 175 de ani de închisoare în SUA, potrivit AFP.

Însă Washington a obţinut posibilitatea de a contesta această decizie, punând sub semnul întrebării credibilitatea unui expert care depusese mărturie în favoarea lui Assange. Psihiatrul Michael Kopelman a recunoscut că a păcălit justiţia ”disimulând” faptul că Julian Assange a devenit tatăl al doi copii în perioada în care s-a aflat în ambasada Ecuadorului la Londra.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

Judecarea apelului la Înalta Curte din Londra ar urma să dureze două zile, dar o decizie va fi anunţată după câteva săptămâni. Dacă Washingtonul înregistrează un nou eşec, SUA nu vor mai avea drept căi de atac decât sesizarea Curţii Supreme britanice, fără a avea însă garanţia că această instanţă va accepta preluarea dosarului.

În caz de victorie, acest lucru nu va însemna automat încheierea dosarului, care ar urma să fie retrimis unui tribunal abilitat să se pronunţe pe fond. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bulgaria intenționează să investească 19 miliarde de euro în armament

Cheltuielile militare vor pune o presiune foarte mare asupra bugetului după 2030. Bulgaria va investi peste 19 miliarde de euro în arme noi și infrastructură...

În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni

Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran...

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.