StiripesurseDiasporaPapa Francisc a primit cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Papa Francisc a primit cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Publicat:

Vaticanul a anunţat miercuri că a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor de peste 60 de ani, printre care se numără şi papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi persoanele vulnerabile, relatează EFE, potrivit agerpres.

“În a doua jumătate a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus, acordând prioritate persoanelor de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile”, a informat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

În afară de papa Francisc a fost vaccinat cu a treia doză de întărire şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani.

În data de 3 februarie, Bruni confirmase că papa Francisc a primit a doua doză de vaccin anti-COVID-19, la trei săptămâni după ce i se administrase prima doză.


Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a rezervat aproape 10.000 de vaccinuri ale companiei farmaceutice Pfizer pentru campania sa de vaccinare pentru cei aproape 3.000 de angajaţi şi 800 de rezidenţi, la 13 ianuarie, când Suveranul Pontif a primit prima doză.

Citește și : Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA

La fel ca şi în alte ţări, primii vaccinaţi au fost personalul sanitar şi vârstnicii.

Papa Francisc a reiterat de nenumărate ori importanţa ca populaţiile să se vaccineze pentru a-şi proteja aproapele, iar în septembrie a subliniat că graţie vaccinurilor lumea începe să iasă “puţin câte puţin la lumină” şi să depăşească “negrul coşmar” al pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.