StiripesurseDiasporaSenatul italian a blocat un proiect de lege controversat împotriva homofobiei

Senatul italian a blocat un proiect de lege controversat împotriva homofobiei

Publicat:

Senatul italian a blocat miercuri un proiect de lege controversat împotriva homofobiei, faţă de care partidele de dreapta şi Vaticanul s-au opus cu înverşunare, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Legea Zan, după numele deputatului Alessandro Zan de la Partidul Democrat (PD, centru-stânga), viza pedepsirea actelor de discriminare şi incitare la violenţă împotriva persoanelor gay, lesbiene, transsexuale şi handicapate.

Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

Însă, în cadrul unui vot secret convocat de partidele de extremă dreapta Liga şi Fratelli d’Italia (FDI), camera superioară a împiedicat cu 154 de voturi împotrivă şi 131 pentru adoptarea ei finală de către Parlament, după ce Camera Deputaţilor o adoptase în noiembrie anul trecut.

Acest proiect de lege, într-o nouă versiune, nu va putea fi prezentat Senatului timp de şase luni, conform regulilor parlamentare italiene.


Blocarea acestui proiect este “o pagină neagră pentru democraţie şi drepturi. Senatul a decis să stea departe de exigenţele reale” ale ţării, a reacţionat Zan.

Criticii legii estimează că ea riscă să pună în pericol libertatea de exprimare şi deschide calea pentru propaganda gay în şcoli – argumente respinse de Zan.

În iunie, Vaticanul a făcut un pas fără precedent depunând o plângere diplomatică oficială împotriva legii, spunând că aceasta constituie o încălcare a Concordatului, tratatul bilateral dintre Italia şi Sfântul Scaun.

Vaticanul era deosebit de îngrijorat de faptul că, în conformitate cu legea asupra homofobiei, catolicii riscau să fie urmăriţi penal pentru că şi-au exprimat opiniile în favoarea structurilor familiale heterosexuale tradiţionale.

Ca răspuns, şeful guvernului italian, Mario Draghi, a declarat că Parlamentul este “liber” să legifereze în această problemă, deoarece Italia “este un stat laic, nu un stat confesional”.

Citește și : Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA

În Italia, o ţară tradiţional catolică ce găzduieşte Vaticanul pe teritoriul său, legislaţia privind problemele LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) este deosebit de sensibilă.

Cu toate acestea, conform unui sondaj Demos & Pi realizat în iulie, legea Zan se bucura de sprijin popular, cu 62% dintre italieni în favoarea ei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.